Vadim Crețu a adus Republicii Moldova prima medalie la Jocurile Europene Paralimpice de Tineret (EPYG). În categoria de greutate de 73 kg, judocanul a obținut medalia de bronz, transmite IPN.
Comisia Electorală Centrală a stabilit organizarea alegerilor locale noi în comuna Călinești, raionul Fălești, și în orașul Leova, pentru data de 16 noiembrie. Decizia a fost luată în urma procesului de amalgamare voluntară a localităților.
Comisia Electorală Centrală a înregistrat, în ședința de duminică, cei 101 candidați ai Partidului Acțiune și Solidaritate pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, și omologul său bulgar, Rossen Jeliazkov, întreprind o vizită comună în raionul Taraclia, una dintre cele mai importante regiuni locuite compact de etnici bulgari. Cei doi oficiali vor participa la ceremonia de constituire a filialei Universității din Ruse – prima instituție de învățământ superior deschisă în afara Bulgariei, scrie MOLDPRES.