Președintele Maia Sandu a oferit noi detalii despre modul în care Federația Rusă se implică în mersul proceselor electorale din R. Moldova. Șefa statului a subliniat că scopul acestor implicări e ca Moldova să rămână într-o zonă gri, de unde să poată fi folosită în scopurile Rusiei.
Democrația din Republica Moldova este mai mult ca niciodată ținta unor interferențe ostile. Însă, cetățenii acestei țări merită procese transparente, în special în această perioadă electorală atât de importantă.
Un Centru de Coordonare a Infrastructurii Critice va fi creat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru a consolida capacitatea instituției de a anticipa și a răspunde la amenințări complexe, în special de natură hibridă.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit despre provocările din R. Moldova în contextul apropierii alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Speakerul a spus că în acea zi, cetățenii vor avea de ales între subordonarea față de Rusia și aderarea la UE.