Cancelarul german Friedrich Merz a declarat duminică că el şi liderii Marii Britanii, Franţei şi Poloniei intenţionează să discute cu preşedintele american Donald Trump înaintea convorbirii telefonice planificate între acesta şi preşedintele rus Vladimir Putin, programată pentru luni, transmite Reuters, citat de News.RO.
Peste 150 de mii de români au votat, până la ora 19:00, în secțiile deschise pe teritoriul R. Moldova. Aproape 39% dintre ei sunt alegători cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani.
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că Walmart, cel mai mare vânzător cu amănuntul din Statele Unite și la nivel mondial, ar trebui „să mănânce” taxele vamale impuse de administrația sa, în loc să dea vina pe acestea pentru creșterea prețurilor, relatează Reuters, citat de Hotnews.
Ucraina insistă asupra unor garanţii de securitate ferme din partea marilor puteri, în special a Statelor Unite, în contextul în care invazia rusă din 2022 a fost precedată de anexarea Crimeei în 2014, transmite News.RO.