După numărarea a peste 10 mii de voturi exprimate în R. Moldova, Nicușor Dan conduce detașat. Peste 83% dintre cei care au votat la secțiile deschise între Prut și Nistru l-au preferat pe candidatul independent.
După numărarea a 90 la sută din procesele verbale, candidatul independent Nicușor Dan continuă să se distanțeze de liderul AUR, George Simion. Voturile din diaspora, unde Simion conduce, abia au început să fie numărate.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat duminică seara primele rezultate parțiale oficiale ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România.
George Simion, liderul și candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a făcut primele declarații după afișarea rezultatelor exit-poll pentru finala scrutinului, în care îl înfruntă pe candidatul independent Nicușor Dan. „Este victoria lui Călin Georgescu”, a declarat el, duminică seară, în discursul susținut după închiderea urnelor, transmite Hotnews.