Rusia a atacat în cursul nopții Ucraina cu 183 de drone și două rachete balistice, au afirmat sâmbătă forțele aeriene ucrainene, transmit Reuters și EFE.
O femeie în vârstă de 38 de ani a murit sâmbătă dimineața, în urma unei explozii produse în orașul Salonic din nordul Greciei, a anunțat poliția, citată de Reuters.
Diplomat de frunte, şef al ajutorului extern, şef al Arhivelor Naţionale şi acum consilier pentru securitate naţională. CV-ul în creştere al lui Marco Rubio subliniază încrederea tot mai mare a preşedintelui Donald Trump în fostul senator din Florida, cândva un adversar, relatează Reuters.
România are nevoie de un președinte care să o facă puternică, pentru că o Românie puternică înseamnă și siguranța Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de către membrii organizației locale Chișinău a Partidului Național Liberal din România după ce și-au exprimat votul pentru viitorul șef al statului român, transmite IPN.