Potrivit Codului electoral, agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor și în ziua precedentă scrutinului. În aceste 48 de ore sunt interzise aparițiile candidaților la emisiuni TV ori radio, iar administrația publică locală și difuzorii de publicitate sunt obligați să înlăture materialele electorale. CEC precizează că interdicția nu se aplică informațiilor deja publicate pe internet.
Totodată, concurenții electorali nu pot efectua virări în sau din contul „Fond electoral”, această restricție fiind valabilă până la încheierea scrutinului.
Continuarea agitației electorale în perioada interzisă constituie contravenție, potrivit art. 52 din Codul contravențional. Persoanele fizice riscă amenzi de la 40 la 60 de unități convenționale, iar persoanele juridice – între 100 și 150 de unități convenționale.
CEC anunță și că afișajul electoral amplasat în locurile special amenajate de autoritățile locale trebuie înlăturat până la data de 15 noiembrie.
Amintim că alegeri locale noi vor avea loc în șase localități din țară: satul Ustia (raionul Glodeni), comuna Natalievca (Fălești), comuna Cremenciug (Soroca), satul Bașcalia (Basarabeasca), comuna Călinești (Fălești) și orașul Leova (raionul Leova). Scrutinul este programat pentru duminică, 16 noiembrie 2025.

