Deschide.md

Dosarul Ciochină va fi reluat mai devreme. Următoarea ședință – fixată pentru 29 ianuarie

Deschide.MD
Actualizat la:
Dosarul Ciochină va fi reluat mai devreme. Următoarea ședință – fixată pentru 29 ianuarie

Procesul în dosarul de învinuire a fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, va fi reluat mai devreme. Deși inițial s-a anunțat că următoarea ședință este stabilită pentru 19 februarie, instanța a anunțat ședință și pentru 29 ianuarie. Se întâmplă după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea inculpatului privind excepția de neconstituționalitate, transmite IPN.

Dezbaterile în dosar au fost suspendate pe 12 ianuarie, după ce judecătoarea Lilia Lupașco a admis cererea lui Nicanor Ciochină de ridicare a excepției de neconstituționalitate. Învinuitul a invocat încălcarea dreptului la apărare. Avocatul părții vătămate a calificat demersul drept o tentativă de tergiversare.

Vineri, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea, precizând că excepția nu a fost ridicată pentru protejarea propriilor drepturi ale inculpatului, ci din perspectiva afectării drepturilor unui coinculpat. Totodată, Curtea a subliniat că legislația oferă suficiente garanții pentru respectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.

Deschide și: Procesul în cazul lui Nicanor Ciochină poate fi reluat. Curtea Constituțională i-a respins cererea

Fostul primar de Boldurești este acuzat că, în februarie 2024, a accidentat mortal cu mașina un băiat de 14 ani din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, acesta ar fi încercat să ascundă urmele infracțiunii.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md