Cu Episcopul Basarabiei de Sud, Excelența sa a avut o discuție consistentă despre despre rolul Bisericii în viața comunității și despre importanța valorilor spirituale în consolidarea coeziunii sociale.
”Dialogul a evidențiat importanța educației, solidarității și a păstrării identității culturale ca elemente esențiale pentru echilibru și continuitate, mai ales în aceste perioade dificile” a scris ambasadorul Țurcanu pe Facebook.

La fel, întâlnirea cu preoții din regiune a fost un bun prilej de dialog despre rolul Bisericii în identificarea și prevenirea situațiilor de vulnerabilitate cu care se confruntă comunitățile: dependențele, violența în familie, abuzurile.
”Am discutat despre programul de formare continuă în domeniul prevenirii și combaterii violenței derulat de Episcopia Basarabiei de Sud, o inițiativă care evidențiază importanța unui mediu de sprijin real în comunitate, a accesului la consiliere și suport psihologic și necesitatea cunoașterii cadrului juridic și a drepturilor victimelor” a notat Cristian-Leon Țurcanu.
Colaborarea strânsă între mediul spiritual, cel social și instituțional rămâne esențială pentru o acțiune eficientă în protejarea drepturilor persoanelor vulnerabile, a conchis Excelența Sa.


