”Cu cât Republica Moldova avansează mai mult spre Uniunea Europeană, cu atât apar mai multe sperietori și provocări de la Moscova pentru a ne împiedica. Rămânem concentrați pe reforme și parcursul european. UE este un proiect de pace și prosperitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici.
Reacția reprezentantului Executivului vine după ce publicația rusă ”Eho”, citând surse despre care afirmă că sunt implicate în negocierile privind încheierea războiului din Ucraina, a relatat că Moscova ar fi propus transformarea Republicii Moldova într-un stat federal, format din trei entități: Republica Moldova, Transnistria și Găgăuzia.
Potrivit acelorași informații, Rusia ar solicita ca, în eventualitatea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în Transnistria și Găgăuzia să fie organizate referendumuri privind independența. În schimb, Moscova s-ar angaja să-și retragă trupele din regiunea transnistreană, în condițiile menținerii unui statut de nealiniere militară a Republicii Moldova.
Informațiile nu au fost confirmate oficial.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, consideră că aceste relatări trebuie să provoace îngrijorare atât la Chișinău, cât și la București. Potrivit lui, propunerile atribuite Moscovei amintesc de Memorandumul Kozak din 2003, prin care Rusia a încercat să impună federalizarea Republicii Moldova, oferind regiunilor transnistreană și găgăuză o influență disproporționată asupra deciziilor autorităților centrale.
Tănase atrage atenția că, dacă informațiile se confirmă, viitorul constituțional și geopolitic al Republicii Moldova ar putea deveni subiectul unor negocieri între marile puteri, fără participarea Chișinăului.
”Reglementarea conflictului transnistrean nu poate fi realizată cu prețul suveranității Republicii Moldova, iar viitorul său constituțional și european nu poate constitui obiectul unor înțelegeri încheiate fără participarea și consimțământul său”, a subliniat fostul președinte al Curții Constituționale.
Acesta a precizat că scenariul rămâne, deocamdată, unul teoretic, însă avertizează că propunerile atribuite Rusiei ar putea reprezenta o nouă încercare de a limita libertatea Republicii Moldova de a-și decide viitorul european.

