Conform datelor prezentate, în această dimineață, în jurul orei 08:57, autoritățile au fost alertate despre un incendiu produs într-un bloc cu 15 etaje. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului au fost îndreptate forțe și mijloace conform nivelului sporit de intervenție.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că focul a cuprins ruberoidul de pe acoperișul blocului, cu pericol de răspândire. Astfel, pentru gestionarea eficientă a procesului de intervenție, la fața locului a fost creat Statul Major.
La moment, angajații IGSU continuă să lucreze pentru lichidarea completă a incendiului. Totodată, pompierii au reușit evacuarea a două persoane cu semne de intoxicație cu produsele de ardere de la etajul 12 al blocului de locuit.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

