Deschide.md

LIVE // Ședința plenară a Parlamentului. Proiectul Bugetului Public Național 2026, inclus în ordinea de zi

Deschide.MD
Actualizat la:
LIVE // Ședința plenară a Parlamentului. Proiectul Bugetului Public Național 2026, inclus în ordinea de zi

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsesc mai multe subiecte, printre care examinarea în prima lectură a proiectelor legii bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat și al fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2026.

De asemenea, vor fi examinate proiectele de lege privind acordarea scutirii de plata drepturilor de import pentru cetățenii din diaspora care revin în Republica Moldova. Alte inițiative legislative care vor fi aprobate în prima lectură vizează optimizarea procedurilor pentru eliberarea actelor permisive, ajustarea cadrului normativ în domeniul protecției secretelor comerciale, precum și modificarea unor acte normative care vizează domeniul fiscal.

La fel, deputații vor adopta, în lectura a doua, proiectele de lege referitoare la organizarea și desfășurarea evenimentelor publice, activitatea de voluntariat, controlul de stat în domeniul relațiilor de muncă, al securității și sănătății în muncă, utilizarea, conservarea și protecția solurilor, precum și instituirea pașaportului european pentru armele de foc.

Legislativul urmează să ratifice Acordul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea la Programul „Europa Creativă”, destinat sectoarelor culturale și creative. De asemenea, vor fi examinate proiectele de lege privind aderarea Republicii Moldova la Protocolul privind transportul pe mare al pasagerilor și al bagajelor lor, aderarea la Convenția internațională privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime, precum și aderarea la cel de-al doilea Protocol la Convenția de la Haga din 1954 pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat.

Totodată, pe ordinea de zi se regăsesc și proiectele de lege privind denunțarea a trei acorduri cu CSI.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md