Deschide.md

Mărturiile lui Denis Cuculescu, condamnat pentru trădare de patrie: FSB finanța activitatea PSRM

Igor Liubec
Actualizat la:
Mărturiile lui Denis Cuculescu, condamnat pentru trădare de patrie: FSB finanța activitatea PSRM

Denis Cuculescu, condamnat zilele trecute la 15 ani de închisoare pentru că a transferat peste 300 mii euro pentru desfășurarea unor acțiuni împotriva intereselor Republicii Moldova, declara acum trei ani că Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon, primea lunar din partea Rusiei câte 600 de mii de dolari. Totodată, menționa infractorul, Mișcarea Alternativa Națională (MAN), lansată de Ion Ceban pe 23 august 2022, de asemenea, urma să primească „sume mari de bani”.

Potrivit materialelor dosarului, Cuculescu a acționat într-o rețea conspirativă coordonată de Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia. Rolul său era legat de finanțare, logistică și îndeplinirea unor sarcini operative, iar activitatea sa a fost gestionată prin intermediul lui Nidjat Askerov și „polit-tehnologul” rus, Iuri Gudilin, cunoscut în R. Moldova pentru implicare în campanii electorale în favoarea PSRM.

Deschide și: Denis Cuculescu, condamnat pentru trădare de patrie la 15 ani de închisoare

După reținerea sa din 8 decembrie 2022, Cuculescu declara anchetatorilor că, în septembrie-octombrie 2022, Nidjat Askerov, ex-membru al PSRM, s-a întors în Chișinău din Azerbaidjan și a început să-i povestească că lui i s-au dat indicații să iasă la „canalele lui Vlad Plahotniuc” prin intermediul consilierului lui Ion Ceban, Vladimir Mitru. Astfel, acesta urma să stabilească contact cu oamenii fostului lider al PDM și să le propună 50 mii euro pentru „colaborare și publicarea anumitor informații”.

„La fel, Nidjat a povestit că, aflându-se în luna august [2022] în Moscova, Iuri Gudilin i-a povestit lui că socialiștii lunar primesc câte 600 000 dolari din partea Rusiei și că partidul nou [MAN] de asemenea în viitor va primi sume mari de bani”, a declarat Cuculescu.

De menționat că faptul finanțării PSRM din banii proveniți de la Moscova a fost vociferat de către Igor Dodon în anul 2019, în cadrul discuțiilor cu Vlad Plahotniuc. Atunci, fostul președinte al R. Moldova afirma că a fost finanțat, până în luna aprilie 2019, de către Federația Rusă cu sume de aproape 1 milion de dolari/lunar.

Un alt subiect despre care a mărturisit Cuculescu se referă la spionii ruși Iuri Gudilin și Vadim Iurcenco – cel din urmă fiind și fost adjunct al lui Dodon în cadrul Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse.

Deschide și: DOC // SIS prezintă noi detalii în cazul agenților FSB, acuzați de spionaj

„Nidjat a spus că Vadim Iurcenco este prietenul lui Iuri Gudilin, au un business comun în Moscova, un oarecare restaurant și că sunt cunoscuți de mulți ani, că Vadim răspunde de partea economică, ceea ține de aflarea în Moldova și este strâns legat cu Igor Dodon”, declara el.

În august-septembrie 2022, menționa Cuculescu, el a fost contactat de Vadim Iurcenco și rugat să ducă de două ori bani unei persoane de la Universitatea de Stat din Moldova. În ambele cazuri, plicuri cu câte 5 mii euro, erau transmiși unei persoane cu nume „Igor”. Cuculescu a precizat că l-a recunoscut pe acest om, și asta pentru că l-a văzut anterior „la televizor”.

„Acesta s-a dovedit a fi Igor Șeremet”, a declarat conadmnatul.

De menționat că Igor Șeremet, fost viceprimar al municipiului Bălți, activează în calitate de conferențiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul USM. Tot el este director executiv al Uniunii Consiliilor Raionale din R. Moldova – o asociație obștească condusă de reprezentantul MAN, Vasile Secrieru.

Cuculescu a povestit și despre un conflict pe care l-a avut cu Nidjat Askerov. Atunci, a precizat el, Askerov „s-a lăudat că este protejat de un colonel al FSB-lui, și anume de către Iurii Gudilin”.

Într-o postare pe rețele sociale, primarul capitalei și liderul MAN, Ion Ceban, a infirmat faptul că ar avea legături cu acțiunile lui Cuculescu și Askerov, coordonate de Gudilin.

„Atacurile continuă împotriva mea pentru a fi denigrată inclusiv imaginea mea, dar și a colegilor mei”, a scris el.

Precizăm că, Iuri Gudilin face parte, alături de Olga Grak și Leonid Gonin, dintr-un grup de consilieri politici trimiși de FSB în R. Moldova pentru a coordona campaniile electorale ale PSRM și MAN, începând cu 2019. RISE Moldova și Dossier Center au documentat prezența acestor persoane la Chișinău, inclusiv în legătură cu Partidul Socialiștilor și cu Igor Dodon.

În noiembrie 2023, Deschide.MD arăta că Ion Ceban ar fi avut întâlniri neoficiale cu Gudilin și cu alți consultanți moscoviți, sugerând o consiliere ascunsă a edilului. Ceban a respins atunci acuzațiile și a anunțat că va acționa în judecată publicațiile care îi atribuie legături cu serviciile rusești.

Profilul lui Gudilin apare și în analiza Disinfo.md, care îl include pe lista persoanelor utilizate de Moscova pentru destabilizarea Republicii Moldova. Potrivit acestei surse, Gudilin ar fi avut un rol activ în coordonarea operațiunilor de influență, de la campanii electorale până la sprijinirea unor formațiuni pro-ruse.

Legăturile cu Gudilin reapar și în alte contexte. În octombrie 2024, EU-Reporter a publicat interceptări audio în care deputatul socialist Adrian Albu discuta cu Gudilin despre sprijinul logistic și financiar al Kremlinului pentru campania lui Alexandr Stoianoglo, actual coleg de bloc cu Ceban. Albu a respins însă autenticitatea înregistrărilor, calificându-le drept „fake news”.

Deschide și: Campania electorală a lui Stoianoglo, gestionată în secret de Kremlin. Interceptările audio ale deputatului PSRM, Adrian Albu, cu agentul FSB Iuri Gudilin

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md