Deschide.md

Nouă cadre didactice de la USM, decorate de Maia Sandu cu distincții de stat

Cristina Vlah
Actualizat la:
Nouă cadre didactice de la USM, decorate de Maia Sandu cu distincții de stat

Nouă colaboratori ai USM au fost decorați cu distincții de stat de către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Distincțiile au fost conferite în cadrul unei recepții oficiale, pentru: contribuții deosebite la consolidarea statului, realizări remarcabile în diverse domenii, activitatea îndelungată și prodigioasă, înalt profesionalism, spirit civic și devotament față de valorile naționale.

„Vă felicităm călduros, stimați colegi! Prin profesionalismul, dăruirea și spiritul academic de care dați dovadă, contribuiți la consolidarea prestigiului Universității noastre și inspirați generațiile tinere să urmeze calea excelenței”, este mesajul conducerii Universității de Stat din Moldova (USM).

Astfel, „Ordinul Onoarei” a fost conferit:

Elenei ARAMĂ  – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova;

Mariei GONȚA – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova;

Ion Eremia – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova.

Medalia „Meritul Civic” a fost conferită următorilor:

Ivan CARP – profesor universitar, Institutul de Educație Fizică și Sport, Universitatea de Stat din Moldova;

Igor DOLEA – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova;

Emil DRAGNEV  – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova;

Lilia GRIBINCEA – conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova;

Alexei POSTOLACHI  – asistent universitar, Institutul de Educație Fizică și Sport, Universitatea de Stat din Moldova.

Titlul onorific „Om Emerit”:

Viorica GLADCHI  – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md