Deschide.md

Opt deputați noi ar urma să vină în Parlament

Igor Liubec
Actualizat la:
Opt deputați noi ar urma să vină în Parlament

În Parlament ar urma să vină opt deputați noi. Cinci fotolii vor reveni deputaților PAS, două – „Partidului Nostru” și un mandat – blocului „Alternativa”.

Cele opt funcții de parlamentari rămân vacante după ce actualii legiuitori și-au depus cererile de demisie.

Potrivit listelor candidaților supleanți, aprobate de Curtea Constituțională, cei cinci viitori deputați PAS sunt: Ana Oglinda, Vladimir Rusu, Vasile Porțevschi, Oleg Canațui și Efimia Bandalac.

După plecarea din Parlament a Ninei Cereteu și Stelei Onuțu, mandatele de deputați atribuite „Partidului Nostru” urmau să fie preluate de Constantin Cuiumju și Alexandr Severin. Totuși, susțin reprezentanții formațiunii, Severin ar urma să renunțe la mandat în favoarea funcției de primar de Fălești pe care o deține la moment. Astfel, fotoliul de deputat îi va reveni Rodicăi Țipovici.

La fel, după plecarea din legislativ a edilului capitalei, Ion Ceban, fotoliul de deputat atribuit blocului „Alternativa” îi va reveni viceprimarului municipiului Chișinău, Angela Cutasevici.

Amintim că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat miercuri despre plecarea din legislativ a altor cinci deputați PAS. Este vorba de Maria Acbaș, Constantin Cheianu, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel.

Nina Cereteu, Stela Onuțu și Ion Ceban au fost obligați de legislație să-și depună mandatele după ce au preferat să rămână în funcții de primari.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md