Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, șeful Executivului de la Chișinău a subliniat caracterul „special” al relațiilor dintre cele două maluri ale Prutului.
„Sunt onorat să am prima vizită externă la București. Am discutat cu președintele României, Nicușor Dan, despre relația noastră specială, întemeiată pe legătura indivizibilă dintre oamenii de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis premierul.
La București, cei doi oficiali au discutat despre avansarea proiectelor bilaterale care vizează conectarea directă dintre cetățenii și instituțiile celor două state. Potrivit premierului, prioritare rămân interconectările energetice, dezvoltarea infrastructurii comune, libera circulație, precum și extinderea cooperării economice, educaționale și culturale.
„Continuăm împreună proiectele care creează tot mai multe punți între oameni: interconectarea energetică, infrastructura comună, libera circulație, cooperarea economică, educațională și culturală. Avem o agendă clară pentru următorii 10 ani și angajamentul comun de a aduce rezultate concrete pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului”, a precizat Munteanu.

