Unul din cei 11 clerici caterisiți este parohul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Ciucur-Mingir, raionul Cimișlia, Nicolae Goreanu, care este și Protopop de Cimișlia la Mitropolia Basarabiei.
Preotul a trecut împreună cu parohia sa la Mitropolia Basarabiei acum 5 ani, după ce a fost sancționat de Mitropolia Moldovei pentru că a participat la ceremonia de învestire a fiului său ca preot (hirotonisire) al Mitropoliei Basarabiei.
„Sunt uimit că și-au amintit de mine după 5 ani”, a reacționat Goreanu. „Zic că au așteptat să ne întoarcem, dar ce-au făcut pentru asta? Au susținut războiul? Acum când au început să fie somați pentru politica pe care o fac în biserici, s-au apucat să sancționeze”, a spus Europei Libere parohul, adăugând că nu este afectat de decretul prin care a fost caterisit de Mitropolia Moldovei.
Decizia de a-i caterisi pe cei 11 clerici a fost luată la ședința din 11 noiembrie a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, potrivit căruia, aceștia au avut „suficient timp pentru îndreptare, pocăință și revenire”.
„Să revină unde? Într-o structură lipsită de legitimitate în spațiul acesta?”, se întreabă vicarul administrativ al Mitropoliei Basarabiei, Gabriel-Andrei Gherasă. El a spus Europei Libere că cei 11 parohi ai unor biserici din R. Moldova, majoritatea din Eparhia de Comrat și Cahul a Mitropoliei Moldovei, slujesc de ani buni la Mitropolia Basarabiei.
„Considerăm că este o măsură absurdă. Așa încearcă ei, cu frică și pedepse, să aducă înapoi clericii plecați sau să-i facă pe alții să nu părăsească rândurile Mitropoliei Moldovei”, a declarat consilierul eparhial.
Potrivit lui Gabriel-Andrei Gherasă, în acest an, cel puțin 45 de parohi au ieșit din Mitropolia Moldovei și au trecut la Mitropolia Basarabiei, iar în ultimii ani doar unul a revenit la Mitropolia Moldovei.

