Acest lucru a fost subliniat de către președinta Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa.
„Europa apreciază progresul reformelor în R. Moldova și Moldova este un exemplu pentru alte state candidate. Primul cluster de negocieri cu R. Moldova și Ucraina ar trebui deschis imediat. Letonia este pregătită să continue munca începută, să ofere expertiză și să împărtășească din experiența sa”, a menționat Daiga Mieriņa. Ea le-a urat parlamentarilor de la Chișinău să asigure prosperitatea cetățenilor moldoveni și să atingă obiectivul de aderare la UE.
Aceeași poziție a fost exprimată și de către președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas. Demnitarul lituanian a condamnat interferențele rusești în treburile interne ale R. Moldova, dar și în statul său.
„Stimați colegi, Moldova este o țară care are o limbă cu rădăcini latinice, avem o istorie comună. Toți cei, care am trăit sub ocupația sovietică, îi purtăm cicatricile. Aștept ziua, în care Parlamentul European îi va primi cu căldură pe deputații aleși din R. Moldova”, a specificat Juozas Olekas.
Și președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar, a accentuat că R. Moldova trebuie să devină parte a familiei europene.
„Știm din propria istorie că democrația, suveranitatea și libertatea nu sunt garantate niciodată. În schimb, trebuie să le apărăm și să le întărim în fiecare zi, fără excepție. Moldova a dat dovadă de hotărâre la alegeri. Estonia sprijină această cale și considerăm că Moldova aparține familiei europene. Ca o țară, care a trecut prin această transformare, Estonia înțelege provocările care sunt. Suntem gata să împărtășim din experiența noastră”, a declarat Lauri Hussar.
Menționăm că, cei trei speakeri din Parlamentele statelor Baltice au participat astăzi, 3 februarie, la prima ședință plenară a Parlamentului de la Chișinău din sesiunea de primăvară-vară 2026.

