AFP // Boris Pistorius, care susține Ucraina, rămâne ministru al apărării în noul guvern al Germaniei


În noua formulă guvernamentală, care va fi oficializată marți, Pistorius va coordona un program nou și amplu de reînarmare a Germaniei, cu costuri de sute de miliarde de euro, și urmează să realizeze autonomia militară a țării față de Statele Unite după replierea strategică din Europa declanșată deja de președintele american Donald Trump, comentează AFP citată de Agerpres.
Pistorius a reușit performanța de a deveni liderul politic cel mai popular în Germania multă vreme pacifistă și reticentă față de armată.
El era aproape anonim la nivel național când a fost numit în funcție după ce fusese ministru doar în landul Saxonia Inferioară.
Ulterior, a convins atât poporul, cât și militarii prin exprimarea deschisă și dinamism, iar postul său a crescut mult în importanță în contextul necesității de reînarmare a Bundeswehr - armata germană - în fața amenințării ruse.
Originar din Osnabrueck, oraș din nordul țării unde a fost și primar, fostul avocat va dispune de un buget fără precedent pentru a continua modernizarea forțelor armate germane, sub impulsul amenințării americanilor că se vor retrage.
Anul trecut, Pistorius i-a șocat în special pe pacifiștii din formațiunea sa politică, Partidul Social Democrat (SPD) când a declarat că armata trebuie să își recapete „capacitatea de a lupta în război”.
Pistorius va fi unul din cei șapte miniștri social-democrați în noul guvern de coaliție condus de viitorul cancelar Friedrich Merz în urma alegerilor anticipate din februarie.
SPD va mai dispune, printre altele, de portofoliile finanțelor - prin președintele partidului, Lars Klingbeil, deja nominalizat, mediului, muncii și justiției.
Conservatorii din Partidul Creștin-Democrat (CDU) și Partidul Creștin-Social (CSU, formațiunea similară din Bavaria) au desemnat la rândul lor zece miniștri, printre care cel de externe, Johann Wadephul, un alt susținător fervent al Ucrainei.
Merz, președintele CDU, va fi ales cancelar marți, pentru un mandat de patru ani, prin votul deputaților. El îl va înlocui pe actualul șef al guvernului, social-democratul Olaf Scholz.

