Bilanţul tragediei aviatice din India a crescut la 294 de morţi. Ce se ştie până acum despre prăbuşirea avionului

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Внешние
Peste 290 de persoane au fost ucise când un avion Air India care se îndrepta spre Londra, cu 242 de persoane la bord, s-a prăbuşit joi la câteva minute după decolarea din oraşul Ahmedabad, din vestul Indiei, au anunţat autorităţile, acesta fiind cel mai grav dezastru aviatic din lume din ultimul deceniu, relatează Reuters, citat de News.RO.
12.6.2025 21:47
12.6.2025 21:48
Deschide md
Внешние

Printre morţi se numără şi persoane aflate la sol, în timp ce avionul - care se îndrepta spre aeroportul Gatwick, din sudul capitalei britanice - s-a prăbuşit peste un cămin al unui colegiu medical în timpul orelor prânzului.

Se ştie că cel puţin un pasager a supravieţuit, a declarat poliţia, iar bărbatul a povestit presei indiene cum a auzit un zgomot puternic la scurt timp după decolare.

„294 au murit. Printre aceştia se numără şi câţiva studenţi, deoarece avionul s-a prăbuşit peste clădirea în care erau cazaţi”, a declarat pentru Reuters Vidhi Chaudhary, ofiţer superior al poliţiei de stat. Ea a confirmat că poliţia a găsit un supravieţuitor, care a stat pe locul 11A, lângă o ieşire de urgenţă, adăugând că ar putea exista mai mulţi supravieţuitori în spital.

„La 30 de secunde după decolare, a fost un zgomot puternic şi apoi avionul s-a prăbuşit”, a declarat Ramesh Viswashkumar, în vârstă de 40 de ani, pentru Hindustan Times, care a prezentat, în ediţia online, o carte de îmbarcare pentru locul 11A pe acest nume. „Totul s-a întâmplat atât de repede”, a declarat el ziarului de pe patul său de spital. „Când m-am trezit, erau cadavre în jurul meu. Mi-a fost frică. M-am ridicat în picioare şi am fugit. Erau bucăţi din avion peste tot în jurul meu”, a spus el. ”Cineva m-a apucat şi m-a urcat într-o ambulanţă şi m-a dus la spital”, a povestit bărbatul. El a spus că fratele său, Ajay, era aşezat pe un rând diferit în avion. „Călătorea cu mine şi nu-l mai găsesc. Vă rog să mă ajutaţi să-l găsesc”, a declarat el.

UN FOST ŞEF AL GUVERNULUI STATULUI GUJARAT A MURIT ÎN ACCIDENT

Şeful poliţiei din Ahmedabad, G.S. Malik, a atras atenţia că între cadavrele recuperate ar putea fi atât pasageri, cât şi persoane ucise la sol.

Printre morţi se numără şi Vijay Rupani, fostul ministru-şef al statului Gujarat, al cărui oraş principal este Ahmedabad.

Rudele au fost rugate să ofere mostre de ADN pentru identificarea morţilor, a declarat reporterilor secretarul de stat pentru sănătate, Dhananjay Dwivedi.

Părţi din avion s-au împrăştiat, în flăcări, în jurul clădirii peste care s-a prăbuşit. Coada avionului a rămas suspendată deasupra clădirii.

Printre pasageri se aflau 217 adulţi, 11 copii şi doi sugari, a declarat o sursă pentru Reuters. Air India a declarat că 169 erau cetăţeni indieni, 53 erau britanici, şapte portughezi şi un canadian.

PRIMUL ACCIDENT MORTAL AL UNUI DREAMLINER

Site-ul de urmărire a aviaţiei Flightradar24 a indicat că avionul era un Boeing 787-8 Dreamliner, una dintre cele mai moderne aeronave de pasageri în serviciu. Potrivit bazei de date Aviation Safety Network, acesta a fost primul accident al avionului Dreamliner, care a început să zboare comercial în 2011.

Avionul care s-a prăbuşit joi a zburat pentru prima dată în 2013 şi a fost livrat companiei Air India în ianuarie 2014, potrivit Flightradar24.

Accidentul de joi a avut loc imediat după decolarea avionului. Canalele de televiziune au arătat avionul decolând deasupra unei zone rezidenţiale şi apoi dispărând de pe ecran înainte de a fi văzută o minge de foc uriaşă înălţându-se spre cer de dincolo de case.

Ramila, mama unui student de la colegiul medical, a declarat pentru ANI că fiul ei se dusese la cămin pentru pauza de prânz când avionul s-a prăbuşit. „Fiul meu este în siguranţă şi am vorbit cu el. A sărit de la etajul al doilea, aşa că a suferit unele răni”, a spus ea.

Potrivit controlului de trafic aerian de la aeroportul Ahmedabad, aeronava a decolat la ora locală 13:39 (11.09, ora României). Pilotul a dat un apel Mayday, semnalând o urgenţă, dar ulterior nu a existat niciun răspuns din partea aeronavei.

UN INDICIU CIUDAT

Consultantul american în domeniul siguranţei aerospaţiale, Anthony Brickhouse, a declarat că un semn problematic din înregistrările video ale aeronavei a fost acela că trenul de aterizare era coborât într-o fază a zborului în care, în mod normal, ar fi trebuit să fie ridicat.

„Dacă nu ai şti ce se întâmplă, ai crede că avionul se apropie de pistă”, a spus Brickhouse.

Boeing a declarat că este în contact cu Air India şi lucrează pentru a aduna mai multe informaţii.

Acţiunile Boeing au scăzut cu 5%, accidentul reprezentând un eşec major pentru constructorul de avioane, în timp ce noul său CEO încearcă să restabilească încrederea după o serie de probleme de siguranţă şi de producţie.

Producătorul de motoare de avioane GE Aerospace a declarat că va forma o echipă care va merge în India şi va analiza datele din cabina de pilotaj, a relatat CNBC TV18 din India.

U.S. National Transportation Safety Board a declarat că va conduce o echipă de investigatori americani care se va deplasa în India pentru a ajuta la anchetă.

Marea Britanie colaborează cu autorităţile indiene pentru a stabili urgent faptele din jurul accidentului şi pentru a oferi sprijin celor implicaţi, a declarat Ministerul de Externe al ţării. „Tragedia din Ahmedabad ne-a uimit şi ne-a întristat”, a postat premierul indian Narendra Modi pe X. „Este sfâşietor dincolo de cuvinte”, a adăugat Modi.

Gujarat este statul natal al lui Modi.

Premierul britanic Keir Starmer a declarat că imaginile apărute în urma accidentului sunt „devastatoare”. Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a declarat că Regele Charles a fost, de asemenea, ţinut la curent. „Soţia mea şi cu mine am fost extrem de şocaţi de evenimentele teribile din Ahmedabad din această dimineaţă”, a declarat monarhul într-un mesaj.

Aeroportul Ahmedabad, care a suspendat toate operaţiunile de zbor după accident, a declarat că este din nou operaţional, dar cu zboruri limitate. Aeroportul este operat de conglomeratul indian Adani Group.

Ultimul accident fatal de avion în India, a treia cea mai mare piaţă aviatică din lume şi cu cea mai rapidă creştere, a avut loc în 2020 şi a implicat Air India Express, divizia low-cost a companiei aeriene. Avionul Boeing-737 al companiei aeriene a depăşit o pistă din sudul Indiei, a derapat şi a plonjat într-o vale, prăbuşindu-se cu botul în pământ. 21 de persoane au murit.

Air India, deţinută anterior de stat, a fost preluată de conglomeratul indian Tata Group în 2022 şi a fuzionat cu Vistara - un joint-venture între grup şi Singapore Airlines - în 2024.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md