De ce nu se teme Putin de amenințările lui Trump și ce l-ar putea face cu adevărat să pună capăt războiului din Ucraina

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Внешние
Timpul se scurge repede pentru Vladimir Putin – cel puțin, dacă Donald Trump se va ține de promisiunea de a prăbuși economia Rusiei dacă nu se ajunge la un armistițiu în cele 50 de zile până la expirarea ultimatului.
23.7.2025 7:33
23.7.2025 7:33
Deschide md
Внешние

Dacă președintele SUA ar impune sancțiunile secundare cu care i-a amenințat pe toți partenerii economici ai Rusiei, Putin ar rămâne fără bani pentru a continua războiul, scrie Digi24.RO.

Așadar, de ce a ales liderul de la Kremlin să ignore amenințările lui Trump și ce ar putea cu adevărat să oprească asaltul nemilos al armatei sale asupra Ucrainei?

În ultimii trei ani, 18 pachete de sancțiuni anunțate de Uniunea Europeană nu au reușit să rănească economia Rusiei destul încât să oprească mașinăria de război a Kremlinului. În ciuda retoricii ferme de susținere a Ucrainei din partea țărilor europene, acestea continuă să alimenteze sursele de finanțare ale Moscovei. Rusia rămâne al treilea cel mai mare furnizor de gaz natural lichefiat (GNL) al Europei, iar importurile din Rusia au crescut cu 25% în 2024.

Amenințările lui Trump par să îl fi motivat încă și mai tare pe Putin să accelereze avansul armatei sale în Ucraina, Rusia lansând sute de drone și rachete aproape în fiecare noapte asupra orașelor ucrainene. Este clar că Putin nu ia în serios amenințările venite din partea Statelor Unite.

Și în ciuda faptului că noile sancțiuni ale lui Trump ar lăsa lumea fără 5 milioane de barili de petrol pe zi exportate de Rusia, prețul țițeiului nu s-a schimbat deloc după anunțul președintelui SUA.

Există trei motive clare pentru care Putin crede că amenințările lui Trump sunt doar vorbe în vânt și nu simte nevoia să facă pasul înapoi în Ucraina, potrivit unei analize The Independent.

Trei motive pentru care Putin nu se teme de amenințările lui Trump

Primul motiv este că Trump nu a implementat aproape niciunul din tarifele comerciale usturătoare cu care a amenințat toată lumea în ultimele șase luni. Spre exemplu, un ordin executiv pe care Trump l-a semnat în luna martie prin care SUA impuneau tarife de 25% contra tuturor țărilor care importă petrol din Venezuela nu a fost pus în acțiune nici până acum.

Apoi, este vorba de pagubele economice pe care SUA le-ar suferi dacă Trump chiar ar impune taxele vamale cu care a amenințat Moscova. Tarifele de 100% contra importurilor din China, India, Turcia, Belgia, Spania și alți mari importatori de petrol rusesc ar afecta grav economia mondială.

Mai mult, ar distruge și relațiile Statelor Unite cu India, care ar putea fi forțată să se apropie de China. Oprirea completă a fluxului de petrol și gaze rusești înspre Europa ar provoca un haos economic ce s-ar resimți imediat.

Ultimul motiv pentru care Putin nu se teme de amenințările lui Trump este că un embargo împotriva petrolului rusesc ar produce un gol uriaș în piețele internaționale de peste 10% din rezerva totală. Costurile la energie ar exploda și lumea s-ar confrunta cu o criză asemănătoare celei din 1973, atunci când țările arabe au anunțat că nu vor mai livra petrol către statele care au susținut Israelul în timpul Războiului de Iom Kippur.

Războiul a fost o greșeală strategică uriașă pentru Rusia

Ultimele sondaje arată că tot mai mulți ruși de rând își doresc încheierea războiului din Ucraina cât mai curând – 64%, cu 6% mai mulți decât în luna martie. În același timp, procentul celor care vor ca războiul să continue a scăzut la 28%, de la 34% în martie.

Deși nu au apărut încă semne că poporul este nemulțumit de deciziile regimului de la Kremlin, există dovezi că cei din elita rusească au început să se lupte între ei pentru controlul fluxului de bani și a resurselor statului.

Cât timp veniturile din exportul petrolului și gazelor naturale continuă să curgă, Putin nu este în niciun pericol să piardă puterea. Dar, la fel de clar este și că Rusia nu poate obține subjugarea totală a Ucrainei pe care Putin și-o dorește așa de mult.

Trump pare că îi va permite lui Putin să păstreze teritoriile câștigate în luptă până acum, ceea ce înseamnă că liderul de la Kremlin va putea revendica o oarecare victorie, chiar dacă cea mai mare parte a Ucrainei va rămâne independentă și liberă.

Trump va putea și el să spună că s-a ținut de promisiune și că acțiunile sale au dus la încheierea războiului din Ucraina – nu în 24 de ore, așa cum se lăuda, dar măcar în primul său an din noul mandat.

De partea cealaltă, Putin trebuie să decidă cât de mult sânge este dispus să mai verse pe câmpul de luptă înainte să pună capăt aventurii dezastruoase a trupelor sale în Ucraina.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md