Dorin Junghietu: Economiile la energie ar putea acoperi scumpirile după liberalizarea pieței române


Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, acest proces va însemna sfârșitul livrărilor de energie la preț plafonat pentru Chișinău, care până acum beneficia de electricitate la un tarif preferențial de 400 de RON pe MWh, transmite IPN.
Dorin Junghietu a menționat că până acum, Republica Moldova a achiziționat energie la prețuri plafonate, dar liberalizarea pieței din România ar putea pune capăt acestui proces.
„Noi am beneficiat de prețuri plafonate din România. Am plătit energia electrică la preț plafonat de 400 de RON. Citeam un articol din presa românească că de la 1 iulie se liberalizează piața de energie electrică din România. Respectiv, toți consumatorii vor putea să-și aleagă furnizorul de energie. Erau indicate prețurile diferențiate la 10 companii din România. Una dintre companiile din România de la care achiziționăm și noi are prețul cel mai mic”, a precizat ministrul în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.
Pentru a face față posibilei majorări a costurilor, ministrul a menționat că economiile acumulate în ultimele luni ar putea fi utilizate pentru a compensa devierile de preț din perioada verii. „Există posibilitatea ca la noi, deviațiile pozitive de care vorbesc unii colegi din societatea civilă, să acopere potențialele creșteri de preț de pe parcursul verii. Noi din România cumpărăm 100-150 de MW, o creștere de 50 de RON va fi semnificativă. Toate deviațiile în prețul de achiziție o să le utilizăm la vară”, a declarat Dorin Junghietu.
Precizările ministrului vin în contextul în care, anterior, opoziția și reprezentanți ai societății civile au cerut reducerea tarifelor la energia electrică, invocând faptul că prețul de achiziție este în scădere.
.png)
.png)