Dumitru Crudu // Iată cum a murit comandantul aviației ruse

Deși nimeni nu-l urmărea, bărbatul ăla cu umeri cât malul își întorcea ritmic capul înapoi, la un interval de două-trei minute, dar fără să se oprească din alergat. Fugea spre mașina neagră de peste drum.

Mâna dreaptă îi înțepenise de-a lugul șoldului drept. Nu și-o putea mișca. I se bălăngănea încolo și încoace- îl lovi și peste părțile moi- încurcându-l să alerge mai repede. Se gândi s-o bage în buzunar, dar îi ieși și de acolo afară și-l lovi în burtă de parcă ar fi fost mâna altcuiva. Se împiedică într-o piatră și mâna aia inertă îl izbi iar în stomac tăindu-i răsuflarea ca atunci când zbură de la etaj, în urma comandantului său, care căzu în cap și se făcu zob, dispărând în propria sa baltă de sânge și vomă.

Fu și el scos cu forța din cabinetul generalului și amândoi siliți să urce pe acoperișul clădirii de gorilele alea fără gât care au dat buzna în cabinetul comandantului, dezarmându-i cât ai clipi din gene. Acolo, mânați cu țevile pistoalelor în ceafă, au fost duși pe buza clădirii, de unde au fost îmbrânciți în jos, fără să li se dea vreo explicație, care, de altfel, la ce le-ar mai fi servit?

Cel care-l împinse și pe el în hău, o făcu cu atâta forță și ură, cine știe, poate credea că el e generalul. Asta însă și îl salvă. În loc să pice în jos zbură perpendicular spre copacul de vizavi, de o creangă a căruia reuși să se agațe în ceasul al doisprezecelea cu mâiniile. Bărbatul îndeplinea mai multe funcții pe lângă comandant, dar cea mai importantă era cea de pază de corp. Știa karate, lupte și cascadorie ca să-i salveze viața generalul dacă ar fi fost cazul. Care, acum, se izbi cu capul în pământ și dispăru în asfalt. La suprafață mai rămase doar o baltă de sânge și vomă.

Fiind foarte bine antrenat, în sala de forță de peste drum de cabinetul generalului, aghiotantul nu se sperie când creanga de care se apucase pârâi și se rupse, el reușind să se agațe de o altă creangă, iar când se frânse și aceasta, se apucă de următoarea creangă. Ultima nu plesni sub greutatea sa și adjutantul generalului izbuti să-și treacă mână după mână pe creanga aia groasă până îmbrățișă trunchiul platanului. Pe care alunecă în jos. Nu coborî însă pe pământ decât după ce rămășițele generalului au fost duse de acolo, iar strada deveni pustie.

Ceea ce-l miră foarte tare că locul unde muri comandantul, nu fu încercuit cu o panglică roșie. Nu veni ambulanța, poliția, presa. Nimeni. De parcă nu ar fi murit un om, și încă ce om. Cel mai mare pe aviația rusă.

Se uita după gorile și nu le văzu nicăieri. Coborî și o rupse la fugă.  Abia atunci descoperi că mâna dreaptă nu-l mai slujea deloc.

Înainte ca bărbatul care fugea să reușească să urcea în mașina sa neagă, de după colț se iviră o mașină roșie în care se aflau gorilele alea. Un glonț îl nimeri direct în cap. Mașina roșie încetini mersul și două brațe îl înșfăcară de cap și îl traseră înăuntru. Mașina mai opri o dată pe podul râului Moscova. Bâdâbăc, cadavrul aghiotantului  dispăru în apele galbene. Tulburându-le un pic.