Evghenia Guțul rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins contestația avocaților


„Este o încheiere vădit ilegală. Din păcate, avem ceea ce avem. Atunci când este vorba despre un dosar penal ce implică o persoană cu activitate politică, argumentele legale nu mai contează. Nu există niciun temei pentru ca Evghenia Guțul să fie supusă măsurilor preventive”, a declarat avocatul Sergiu Moraru.
Pe durata ședinței, în fața sediului Curții de Apel s-au adunat susținători ai bașcanei, care au scandat în semn de protest față de măsura aplicată.
Pe 9 aprilie, Judecătoria Chișinău, sectorul Ciocana, a dispus eliberarea Evgheniei Guțul din izolator și plasarea acesteia în arest la domiciliu, măsură care a fost ulterior prelungită.
Evghenia Guțul a fost reținută pe 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, fiind vizată în două dosare penale. În unul este acuzată de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații în cadrul campaniei pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. În cel de-al doilea dosar, autoritățile o acuză, alături de secretara Oficiului central al fostului Partid Șor, de complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii politice și a unui concurent electoral, acțiuni presupus comise în cadrul unui grup criminal organizat.
.png)
.png)