Maia Sandu și Nicușor Dan, primele mesaje după întrevederea de la Chișinău


„Când Chișinău și București își dau mâna, facem lucruri care îmbunătățesc viața de zi cu zi a oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului - poduri, drumuri, școli moderne, universități conectate, linii electrice și rețele de gaz sigure, afaceri de succes, locuri de muncă și turism cu mult potențial”, a scris președintele.
Potrivit Maiei Sandu, împreună cu Nicușor Dan, un partener ferm, un prieten și un om care respectă Republica Moldova, statul nostru a împărtășit aceeași recunoștință pentru puterea cetățenilor, care și-au adunat, matematic, vot cu vot, puterea și au învins în fața unui pericol imens.
„Avem de mers împreună pe un drum greu. Un război brutal, incertitudine, presiunea tot mai mare a dezinformării ce vrea să ne rupă în tabere opuse, să aducă ură între noi, să slăbească ajutorul pentru Ucraina pentru a-și duce distrugerea mai departe - spre Odesa, spre Chișinău, spre București. Și Moldova, și România au învins aceste pericole. Am rezistat. O Moldovă care rezistă înseamnă siguranța familiilor noastre, liniștea celor 1222 km de graniță cu Ucraina, dar și a celor 684 km de hotar cu România. Însă pericolul nu a trecut. Iar Moldova, România și întreaga Europă rezistă și vor putea rezista cât timp scutul Ucrainei stă drept. Cât timp vom acționa solidar și vom apăra valorile fundamentale - viața, pacea, libertatea”, a adăugat ea.
Șeful statului a menționat că R. Moldova își va câștiga locul în familia europeană, la adăpost, iar Nicușor Dan și România sunt alături.
„Chișinău și București acționează ca doi parteneri egali cu aceleași obiective - să reconciliem oamenii care au fost puși unii împotriva altora de cei care ne vor răul, să contribuim la pace pe continent și să avem grijă de viitorul tuturor copiilor de pe pământul nostru”, a conchis ea.
Într-o altă postare pe rețele sociale, liderul de la Cotroceni, Nicușor Dan, a menționat că este bucuros să se afle la Chișinău, în prima mea vizită oficială în calitate de Președinte al României.
„Sunt aici să reconfirm sprijinul cuprinzător, sincer și constant al României pentru Republica Moldova, într-moment crucial al parcursului său european, al consolidării stabilității și rezilienței sale. Mesajul meu pentru cetățenii moldoveni este acesta - Republica Moldova este parte a familiei europene, iar România va fi mereu alături de voi”, a scris el.
Amintim că președintele României, Nicușor Dan, întreprinde astăzi prima vizită oficială în R. Moldova după preluarea mandatului.
Deschide și: LIVE // Ceremonia de întâmpinare a președintelui României, Nicușor Dan, de către președintele R. Moldova, Maia Sandu
.png)
.png)