Patru moldovence, salvate după o intervenție de șase ore în masivul Ceahlău


Serviciul Salvamont Neamț precizează că preluarea lor din zona de abrupt și predarea în siguranță către un echipaj de ambulanță, a fost o intervenție cu factor de risc mare.
„Zona de deasupra cascadei este abruptă și accidentată, iar pentru traversarea în siguranță a victimei, în porțiunea de lângă cascadă, s-au făcut mai multe lansări în coardă. Au intervenit șase salvamontiști, inclusiv cei care asigură permanența în Baza Salvamont Durău. Ne bucurăm că a fost o intervenție finalizată cu bine”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.
Tinerele au urcat în munți sâmbătă dimineața și au decis să coboare pe partea cea mai periculoasă. Traseul s-a deteriorat destul de tare de la ploi, în pădure era întuneric complet. Moldoveanca a refuzat să fie transportată la spital. Salvamontiștii i-au montat o atelă și ea a preferat să revină în Republica Moldova.
.png)
.png)