Președintele Lituaniei cere sancțiuni anti-ruse ca un „cocktail Molotov”


„(Șeful statului rus, Vladimir) Putin întoarce întreaga lume împotriva sa și merită într-adevăr sancțiuni mai aspre decât cele deja existente”, a spus Nauseda la televiziunea din Lituania, transmite Agerpres.
„Sper într-adevăr că colegii noștri din Uniunea Europeană vor înțelege că al 17-lea pachet de sancțiuni a fost doar o încălzire. Trebuie să pregătim al 18-lea pachet de sancțiuni, care seamănă mult cu un cocktail Molotov”, a insistat el.UE a adoptat cele mai recente sancțiuni anti-ruse săptămâna trecută.
Acestea includ restricții mai mari pentru așa-numita ''flotă fantomă'' rusească folosită la transportul țițeiului și al produselor petroliere.
Deja se pregătește următorul pachet de măsuri împotriva Moscovei.Lituania, fostă republică sovietică, acum membră a NATO și a Uniunii Europene, este una din cele mai vehemente susținătoare ale Ucrainei pe scena internațională.Rusia a lansat în ultimele zile lovituri aeriene de mari proporții împotriva Ucrainei, provocând condamnări din partea multor țări.
Inclusiv președintele american Donald Trump a amenințat Moscova cu noi sancțiuni și l-a acuzat pe liderul de la Kremlin că „a înnebunit de tot” - evaluare cu care Nauseda s-a declarat de acord.
„Acestea sunt cuvinte grele și o declarație complet adecvată, deoarece nouă ne-a fost clar acest lucru de multă vreme”, a spus președintele Lituaniei.Putin a trimis forțele ruse să invadeze Ucraina în februarie 2022, iar ucrainenii au reușit de atunci să se apere și să nu capituleze, deși inamicul a ocupat o parte din teritoriul țării lor.
.png)
.png)