Stamate propune: Judecători constituționali, numiți de Parlament prin majoritate specială


În cadrul unui briefing, Stamate a explicat că această modificare este justificată prin necesitatea de a evita politizarea și numirea judecătorilor de către partidul care deține majoritatea în Parlament, transmite IPN.
Deputata Olesea Stamate a menționat că propunerea sa reiese din recomandările Comisiei de la Veneția și este formulată identic cu prevederile actuale din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în partea ce ține de procedura de numire a membrilor non-judecători ai CSM.
Sunt propuse mai multe criterii de eligibilitate, care să fie incluse în Legea cu privire la Curtea Constituțională. Conform proiectului înaintat de Olesea Stamate, persoana care pretinde la funcția de judecător al Curții Constituționale nu trebuie să fie membru de partid, să nu dețină funcție publică în ultimii trei ani, să demonstreze imparțialitate și independență în activitatea profesională anterioară.
Deputata a declarat că, deși Parlamentul recent a votat o nouă lege a Curții Constituționale, acesta a ignorat o prevedere importantă din opinia Comisiei de la Veneția, și anume asigurarea unui mecanism transparent și corect de numire a judecătorilor constituționali. Proiectul propus răspunde nevoii urgente de a moderniza și proteja mecanismul de numire a judecătorilor Curții Constituționale, a subliniat parlamentara.
Olesea Stamate a făcut apel la deputații din Parlament să semneze proiectul.
Curtea Constituțională e constituită din șase judecători, cu un mandat de șase ani. Judecătorul Curții Constituționale are dreptul să activeze în două mandate. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi – de Guvern și doi – de Consiliul Superior al Magistraturii.
La început de aprilie, 55 de deputați au votat în a doua lectură legea care reglementează organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Conform noii legi, Curții Constituționale îi este acordată o autonomie largă și sunt îmbunătățite aspecte legate de regimul incompatibilităților și al restricțiilor în exercitarea funcției de judecător constituțional, precum și mecanismul de responsabilizare a judecătorilor CC.
.png)
.png)