Start lucrărilor de construcție la Stația electrică Vulcănești


Ministrul energiei, Dorin Junghietu, a vizitat ambele locații și a discutat cu managerii companiilor implicate și cu muncitorii. Ministrul a cerut respectarea întocmai a graficului lucrărilor.
Șantierul LEA se extinde pe o distanță de peste 130 de kilometri în ambele direcții: spre Vulcănești și spre Chișinău. În total, au fost asamblați un număr de 210 piloni și finalizate circa 400 de fundații.
Fundațiile pentru piloni au fost finalizate pe o porțiune de aproape 130 de kilometri, ceea ce reprezintă peste 80% din lungimea LEA.
Pe de o parte, s-a ajuns până în localitatea Fârlădeni, raionul Hâncești, iar de celălalt capăt s-a ajuns la mai puțin de un kilometru până la Stația Electrică Vulcănești.
Până la Chișinău au rămas în jur 25 de kilometri. La Stația Electrică Chișinău se desfășoară lucrările de montare a structurilor metalice, se finalizează fundațiile pentru echipamentul de forță și de instalare a separatoarelor de 400 kV și 330 kV.
.png)
.png)