SUA // Manifestație la New York împotriva politicii migratorii a lui Trump

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Внешние
„Fără ură, fără frică, imigranții sunt bineveniți”. Câteva mii de oameni au defilat marți seară devreme pe străzile New Yorkului pentru a protesta față de politica migratorie a lui Donald Trump, potrivit unei echipe a AFP aflate la fața locului.
11.6.2025 7:55
11.6.2025 7:55
Deschide md
Внешние

Manifestanții, inclusiv mulți tineri, s-au adunat în Foley Square, o piață din apropierea tribunalelor unde migranții au fost arestați vinerea de către forțele de ordine, pentru a defila prin Lower Manhattan, scrie Agerpres.

„ICE, afară din New York”, scria pe multe afișe, referitor la poliția federală de imigrare care a intensificat arestările de migranți și solicitanți de azil în ultimele săptămâni în Statele Unite, un preludiu al confruntărilor violente din Los Angeles.

„Sunt aici să-i apăr pe cei care nu își pot face vocea auzită aici”, a declarat pentru AFP o femeie de douăzeci de ani, născută în Statele Unite dintr-o mamă mexicană fără statut oficial. „Sincer, această țară nu ar fi ceea ce este astăzi fără imigranți. Sunt aici pentru ei”, a adăugat ea, sub protecția anonimatului.

„Frica este prezentă în fiecare zi, din prima zi în care au venit aici și au trecut granița. În fiecare zi, când merg la muncă, se tem că vor fi arestați și că cel mai mic lucru ar putea duce la deportarea lor”, a continuat ea.

Mai mulți manifestanți și-au acoperit fețele pentru a evita să fie identificați și posibile represalii, în timp ce alții au agitat drapele palestiniene. „Sunt aici pentru a apăra imigrația, pentru a mă opune ICE și pentru a susține Palestina liberă. Toate aceste lupte sunt legate între ele”, a spus Cara, în vârstă de 23 de ani.

„Mi-e teamă pentru familia mea. Nu vreau să trăiesc într-o societate în care mi-e teamă pentru sănătatea familiei mele sau a altor familii”, a spus Jacqueline, o americancă de origine mexicană în vârstă de 23 de ani.

Situația în cel mai mare oraș american este până în prezent mult mai calmă decât la Los Angeles, unde de vineri au loc ciocniri între forțele de ordine și manifestanții care se opun expulzărilor în forță ale imigranților fără acte.

Președintele american Donald Trump a desfășurat la Los Angeles mii de soldați, printre care 700 de Marines, împotriva avizului autorităților californiene care consideră că situația este sub control.

Primarul orașului Los Angeles, Karen Bass, a decretat marți interdicția de circulație pe timpul nopții în centrul orașului Los Angeles, după mai multe nopți de tulburări și vandalism.

„Am declarat stare de urgență locală și am instituit o interdicție de circulație în centrul orașului Los Angeles pentru a opri vandalismul și jaful”, a declarat ea presei.

„New York va fi întotdeauna un loc de protest pașnic, dar nu vom tolera violența și ilegalitatea”, a declarat marți primarul Eric Adams, adăugând că nu se bazează pe armată, ci pe poliția locală, NYPD, care este „pregătită pentru orice eventualitate”.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md