Ucraina // Erdogan speră că „fereastra de oportunitate” nu va fi pierdută

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Внешние
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a oferit să găzduiască negocieri între Ucraina și Rusia, și-a exprimat speranța că 'fereastra de oportunitate' care s-a deschis în weekend 'nu va fi pierdută', relatează luni AFP.
12.5.2025 21:36
12.5.2025 21:37
Deschide md
Внешние

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus Vladimir Putin o întrevedere 'în persoană', joi, la Istanbul, o premieră de la declanșarea invaziei Ucrainei în februarie 2022. Kremlinul nu a răspuns ofertei, deși și-a exprimat disponibilitatea pentru negocieri 'directe' ca răspuns la cererea de încetare a focului adresată în acest weekend de Kiev și aliații săi europeni, scrie Agerpres.

'Aș dori să reafirm că suntem pregătiți să contribuim la aceste reuniuni și că vom fi bucuroși să le găzduim. S-a deschis o noua fereastră de oportunitate cu contactele recente. Sperăm că această oportunitate nu va fi pierdută', a spus șeful statului ucrainean.

Președintele Erdogan, a cărui țară este membră NATO, a precizat că a vorbit luni la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Turcia este gata să găzduiască negocieri privind o încetare a focului și o pace permanentă între Rusia și Ucraina, le-a spus duminică președintele turc Recep Tayyip Erdogan omologilor săi francez, Emmanuel Macron, și rus, Vladimir Putin, în cadrul unor convorbiri telefonice avute cu cei doi lideri, relatează Reuters, citând biroul președintelui turc.

Președinte rus Vladimir Putin a propus în cursul nopții de sâmbătă spre duminică negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Kievul este dispus să discute cu Moscova, dar că Rusia trebuie să accepte o încetare a focului începând de luni.

Propunerea lui Putin de negocieri directe cu Ucraina a venit la câteva ore după ce marile puteri europene au cerut, la Kiev, ca Putin să fie de acord cu o încetare a focului necondiționată de 30 de zile sau să devină ținta unor noi sancțiuni 'masive'.

Turcia, care este membră NATO, a menținut relații cordiale atât cu Kievul, cât și cu Moscova după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. Turcia a găzduit negocieri între Rusia și Ucraina și în martie 2022.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md