Un subiect important al întrevederii, precizează MAE, a fost exercitarea de către Republica Moldova a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei. În acest context, a fost evidențiată importanța acestei Președinții, precum și organizarea, la Chișinău, a Sesiunii Ministeriale a Comitetului de Miniștri.
„Consiliul Europei rămâne un partener esențial pentru Republica Moldova în consolidarea statului de drept și a instituțiilor democratice. Prin exercitarea Președinției Comitetului Miniștrilor, Republica Moldova contribuie la definirea priorităților Consiliului Europei și își afirmă angajamentul față de valorile fundamentale ale organizației”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.
La rândul său, Alain Berset a reafirmat sprijinul ferm al organizației pentru Republica Moldova și a apreciat cooperarea constantă cu autoritățile de la Chișinău, într-un context regional marcat de multiple provocări.

