Totodată, demnitarul a atenționat populația să fie extrem de atentă, în următoarele zile, cu eventuale conductoare electrice căzute la pământ sau care atârnă pe piloni, în contextul anunțului Serviciului Hidrometeorologic de Stat privind cod portocaliu de ninsori și vânt.
„Vă rugăm să explicați și copiilor regulile de securitate electrică și consecințele nerespectării acestora”, a scris Junghietu.
Amintim că condițiile meteorologice din noaptea spre 16 februarie au provocat întreruperi masive de energie electrică în mai multe regiuni ale R. Moldova, lăsând fără curent peste 40 de mii de consumatori.

