Preşedintele Donald Trump creşte astfel presiunea asupra Iran, pentru a determina regimul islamic de la Teheran să pună capăt programelor de înarmare nucleară şi cu rachete, scrie Agerpres. Liderul de la Casa Albă a ameninţat cu consecinţe „foarte traumatizante” dacă Iranul nu acceptă un acord în domeniul nuclear.
În acelaşi context, premierul israelian Benjamin Netanyahu, primit la Washington, şi-a exprimat „un anumit scepticism” privind şansele unei înţelegeri. Trump a declarat că speră ca negocierile să se încheie în maximum o lună şi că va continua discuţiile „cât va fi nevoie”, însă, în lipsa unui acord, se va trece la „faza a doua”, pe care a descris-o drept „foarte dură”.
Al doilea portavion american, despre care preşedintele a vorbit încă de marţi, ar urma să se alăture navei USS Abraham Lincoln, deja prezentă în regiune. Fiecare portavion este susţinut de grupuri de luptă navale.
Potrivit cotidianului The New York Times, citat de AFP, ar putea fi vorba despre USS Gerald R. Ford, desfăşurat în prezent în Caraibe. Patru surse anonime au declarat că echipajul a fost informat deja despre noua misiune.
Avioanele de luptă decolate de pe Gerald Ford au participat la atacul din 3 ianuarie de la Caracas, în urma căruia forţele americane l-au arestat pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro.
The Wall Street Journal a relatat încă de miercuri despre posibilitatea trimiterii celui de-al doilea portavion în apropierea Iranului, informaţie preluată şi de reţeaua CBS. Desfăşurarea a două portavioane americane în aceeaşi regiune ar reprezenta o premieră după aproape un an, notează publicaţia financiară, scrie Digi24.ro.
În martie 2025, portavioanele USS Harry S. Truman şi USS Carl Vinson au fost trimise simultan împotriva rebelilor Houthi din Yemen.
Separat, publicaţiile americane menţionează şi o posibilă schimbare în cadrul NATO, privind redistribuirea unor posturi de comandă între aliaţi.

