Deschide.md

Vasile Tofan, mesaj pentru noul premier de la București: „România va găsi întotdeauna în Guvernul de la Chișinău un partener de încredere”

DESCHIDE.MD
Vasile Tofan, mesaj pentru noul premier de la București: „România va găsi întotdeauna în Guvernul de la Chișinău un partener de încredere”

Prim-ministrul Vasile Tofan l-a felicitat pe noul premier al României, Luca Niculescu, cu ocazia învestirii în funcție și și-a exprimat convingerea că cele două guverne vor continua proiectele comune în domeniile energiei, infrastructurii și integrării europene. Totodată, șeful Executivului de la Chișinău i-a mulțumit fostului premier Ilie Bolojan pentru colaborarea și sprijinul acordat Republicii Moldova.

Într-un mesaj publicat pe platforma X, Vasile Tofan a subliniat relațiile strânse dintre cele două state, construite atât pe legăturile istorice și culturale, cât și pe cooperarea din ultimii ani.

„România a fost și rămâne alături de Republica Moldova. Ne leagă aceeași limbă, cultură și legături frățești între oamenii de pe ambele maluri ale Prutului. Pe această fundație firească am construit și un parteneriat strâns între statele noastre”, a scris premierul.

Potrivit lui Tofan, Chișinăul și Bucureștiul au reușit să avanseze mai multe proiecte importante, iar colaborarea trebuie să continue pentru a aduce beneficii cetățenilor ambelor state.

„Avem încă multe de făcut și sunt convins că vom continua, cu aceeași încredere și determinare, proiectele care aduc beneficii reale oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului. România va găsi întotdeauna în Guvernul de la Chișinău un partener de încredere și un prieten pe care se poate baza”, a transmis Vasile Tofan.

Într-o altă postare, premierul Republicii Moldova i-a adresat un mesaj de mulțumire lui Ilie Bolojan, care a condus anterior Executivul de la București.

„Domnule Ilie Bolojan, vă mulțumesc pentru colaborarea excelentă, prietenia sinceră și sprijinul ferm oferit Republicii Moldova. În această perioadă, am reușit împreună să avansăm proiecte importante și să întărim și mai mult legăturile dintre Chișinău și București”, a menționat Tofan.

Premierul și-a exprimat convingerea că va continua să colaboreze cu Ilie Bolojan pentru dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări.

Amintim că Guvernul condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului României, cu 280 de voturi pentru și 58 împotrivă. Noul Executiv preia conducerea după o criză politică de 169 de zile, declanșată de demiterea Cabinetului Ilie Bolojan, la 5 mai, printr-o moțiune de cenzură.

DESCHIDE ȘI: Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier al României, Luca Niculescu: „România poate conta întotdeauna pe noi”


Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md