Deschide.md

VIDEO // Maia Sandu, în discuții cu Volodimir Zelenski, la Haga: R. Moldova sprijină toate eforturile pentru o pace demnă, care să dureze

Deschide.MD
Actualizat la:
VIDEO // Maia Sandu, în discuții cu Volodimir Zelenski, la Haga: R. Moldova sprijină toate eforturile pentru o pace demnă, care să dureze

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Cei doi șefi de stat s-au întâlnit în contextul Conferinței diplomatice dedicate adoptării Convenției cu privire la instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, care se desfășoară la Haga, Regatul Țărilor de Jos.

Președintele Maia Sandu a declarat, într-o postare pe rețelele de socializare, că R. Moldova sprijină toate eforturile pentru o pace demnă și durabilă.

„Moldova sprijină toate eforturile pentru o pace demnă, care să dureze. Am discutat și despre parcursul de aderare al țărilor noastre la Uniunea Europeană. Apartenența la UE va ancora Moldova în spațiul păcii și stabilității și va contribui la sporirea securității Ucrainei. Rămânem angajați să lucrăm alături de partenerii noștri pentru un viitor pașnic, sigur și european pentru Moldova, Ucraina și întreaga regiune”, a punctat Maia Sandu.

La rândul său, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulțumit pentru sprijinul oferit de R. Moldova și și-a exprimat disponibilitatea de a coopera în vederea posibilelor parteneriate dintre cele două state vecine.

„Trebuie să continuăm să punem presiune asupra Rusiei și să contracarăm toate manifestările posibile ale amenințărilor rusești. O problemă importantă este, de asemenea, calea noastră comună către aderarea la Uniunea Europeană. Progresele ulterioare ale Ucrainei și Moldovei trebuie să fie simultane și strâns coordonate”, a declarat Zelenski pe Facebook.

Amintim că președintele R. Moldova participă la Conferința diplomatică dedicată adoptării Convenției privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, care se desfășoară la Haga, în Regatul Țărilor de Jos. Convenția este elaborată sub egida Consiliului Europei.

Deschide și https://deschide.md/articole/maia-sandu-pleaca-la-haga-va-deschide-lucrarile-unei-conferinte-internationale-alaturi-de-volodimir-zelenski-si-premierul-olandez-dick-schoof

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md