Potrivit presei din Turcia, operațiunea a fost desfășurată la data de 5 octombrie 2026, la o locuință din cartierul Fatih. Ca rezultat, Iurii Radulov a fost reținut și plasat în custodia forțelor de ordine.
De asemenea, după perchezițiile efectuate la locul de trai al criminalului s-au depistat telefoane mobile prin care se comunica cu alți membri ai grupării, iar autoritățile au luat în vizor și alte persoane din rețeaua infracțională. Presa turcă mai menționează că în perioada următoare vor continua operațiunile de anchetă ale Departamentului de Poliție din Istanbul și ale structurilor privind lupta cu criminalitatea organizată.
Radulov este suspectat că ar fi liderul unei rețele de asasini plătiți, care operează la nivel european.
Menționăm că, Iurii Radulov, cetățean moldovean, a fost dat în urmărire de Interpol pentru 10 cazuri de omor și 11 tentative de omor. El a reușit să scape din închisoare, după ce se crease o confuzie după modificările le Legea privind amnistia.

