„I-am instruit pe comandantul Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Anatoli Krivonojko, pe ministrul Apărării, Mihailo Fedorov, și pe șeful Ukrenergo, Vitali Zaicenko, să pregătească măsurile suplimentare de protecție necesare, ținând cont de informațiile secrete despre pregătirea de către Rusia a unui atac masiv”, a scris Zelenski pe Facebook.
Pe 16 februarie, șeful statului a susținut o conferință de presă privind situația din regiunile țării. El a prezentat un raport referitor la consecințele atacului nocturn, menționând că forțele ruse au folosit din nou rachete împotriva infrastructurii energetice ucrainene. Potrivit acestuia, sistemul de apărare aeriană a funcționat, scrie Digi24.ro.
„Fiecare rachetă rusească este răspunsul agresorului la apelurile de a pune capăt războiului și de aceea insistăm: doar cu o presiune suficientă asupra Rusiei și garanții clare de securitate pentru Ucraina se poate pune cu adevărat capăt acestui război”, a subliniat Zelenski.
Președintele a făcut referire și la Conferința de Securitate de la München, unde delegația ucraineană a discutat cu partenerii internaționali, în special despre sectorul energetic.
„În zilele următoare trebuie să implementăm acordurile existente. Lucrăm, de asemenea, pentru a accelera furnizarea de rachete pentru apărarea aeriană — aceasta este o prioritate constantă. Sarcina tuturor instituțiilor relevante este de a urgenta sprijinul partenerilor în domeniul apărării aeriene”, a concluzionat președintele ucrainean.

