Ambasadorul României: Valorile noastre comune trebuie promovate prin proiecte culturale și dialog literar între cele două maluri ale Prutului


„Am fost deosebit de onorat să iau parte la acest dialog deschis cu oameni de cultură valoroși de pe acest mal al Prutului”, a declarat ambasadorul. Potrivit lui, discuțiile au abordat teme de actualitate precum securitatea culturală și reziliența poporului prin cultură, subliniind importanța acestora în consolidarea identității naționale și a relațiilor bilaterale.
Ambasadorul Țurcanu a accentuat nevoia unei colaborări mai strânse între România și Republica Moldova în domeniul cultural, prin proiecte comune și dialog literar constant.
„Protejarea și promovarea valorilor noastre comune necesită eforturi conjugate. Avem nevoie de inițiative culturale diversificate, care să întărească legăturile dintre cele două maluri ale Prutului”, a adăugat acesta.
Evenimentul face parte dintr-o serie de întâlniri menite să stimuleze schimburile culturale, să încurajeze dialogul intelectual și să reafirme rolul strategic al culturii în dezvoltarea relațiilor bilaterale româno-moldovene.
.png)
.png)