Anatol Țăranu // Prezidențialele din România și lecția pentru Republica Moldova

Cu un record de peste 90 000 de voturi exprimate în primul tur de scrutin în cele 64 de secții deschise peste Prut, cetățenii români din Republica Moldova și-au exprimat opțiunile într-un mod care sfidează îndemnul public al partidului de guvernământ de la Chișinău, dar care mai și conturează o hartă a nemulțumirii și a potențialului de reconectare cu România, dincolo de formulele sterile ale unui „parteneriat strategic”.

George Simion: un paradox electoral

Unul dintre cele mai controversate și relevante rezultate este plasarea liderului AUR, George Simion, pe locul al treilea în Republica Moldova, cu peste 11 000 de voturi – dublu față de scorul obținut împreună cu Călin Georgescu în primul tur din anul trecut. Paradoxal, Simion – căruia i-a fost interzis accesul în Republica Moldova de mai multe ori, fiind etichetat de autorități drept „persona non grata” – reușește să obțină un scor remarcabil într-un spațiu în care oficial nu are voie să pășească. Această situație spune multe despre disonanța dintre așteptările electoratului și reflexele instituționale ale statului moldovenesc.

Într-un peisaj politic din ce în ce mai polarizat, candidatul suveranist s-a dovedit a fi un catalizator al nemulțumirii anti-sistem. Retorica sa naționalistă, agresivă și radicală a atras exact acolo unde PAS și guvernarea pro-europeană au lăsat un gol la nivelul discursului identitar și al reprezentării unei viziuni ferme despre relația cu România.

De ce au votat moldovenii „altfel”?

Cifrele sunt grăitoare: din 90 851 de voturi exprimate, 52,63% s-au dus către Nicușor Dan, candidatul perceput ca tehnocrat, cu o imagine anti-sistem moderată, urmat de Crin Antonescu (21,69%) și George Simion (12,47%). Elena Lasconi, până mai ieri lidera USR din România, a obținut doar 9,6%, o scădere dramatică față de cele 55% înregistrate anterior, semn că preferințele electoratului din Republica Moldova sunt fluide, condiționate și, mai ales, nu aliniate mecanic cu direcțiile impuse de guvernarea de la Chișinău.

Alegătorii moldoveni cu cetățenie română activi în plan politic și electoral, au transmis un semnal dublu: pe de o parte, o fidelitate față de idealul românesc și european (75 000 de voturi mergând spre candidați proeuropeni), dar și o respingere evidentă a PAS ca forță politică auto-proclamată „purtătoare de europenism”. Acest vot este și o sancțiune simbolică împotriva moldovenismului de fațadă și a ambiguității identitare pe care o promovează guvernarea actuală.

Cine sunt acești alegători?

La alegerile din România participă, în mod constant, segmentul cel mai activ politic și cu cea mai clară identitate românească dintre cetățenii Republicii Moldova. Acest electorat nu este doar statistic consistent, ci și simbolic definitoriu pentru relația dintre cele două maluri ale Prutului. El reprezintă coloana vertebrală a opțiunii unioniste și pro-europene autentice, acel nucleu dur de cetățeni care nu votează conjunctural, ci din convingere identitară și geopolitică profundă.

Vorbim despre persoane care au solicitat și obținut cetățenia română nu din rațiuni pur administrative sau economice, ci dintr-o nevoie de reafirmare a propriei identități. Sunt cetățeni care cunosc istoria reală a Basarabiei, care înțeleg ruptura produsă de ocupația sovietică și care resping moldovenismul de conjunctură, promovat în diverse forme în spațiul public din Republica Moldova. Pentru acești oameni, a vota în alegerile din România înseamnă mai mult decât un simplu act electoral – este o formă de rezistență culturală, o reafirmare a apartenenței la spațiul românesc și o expresie a speranței într-o reunificare viitoare.

Participarea activă a acestui segment la alegerile din România are o dublă semnificație. Pe de o parte, ea arată că ideea de unitate națională românească nu este abstractă, ci trăită concret de zeci de mii de oameni din Republica Moldova. Pe de altă parte, ea funcționează ca un barometru pentru starea de spirit identitară din Basarabia, oferind indicii clare despre direcția în care se orientează elitele culturale, educatorii, tinerii urbani și diaspora românească.

PAS, între derapaj identitar și absență de viziune

Una dintre cele mai clare lecții ale acestui scrutin este că PAS a pierdut monopolul asupra electoratului pro-românesc și pro-european. Electoratul românesc din Republica Moldova – unul dintre cele mai mobilizate segmente ale societății – a ales contrar apelurilor subtile sau explicite venite din partea partidului de guvernământ, care a pledat deschis în favoarea lui Crin Antonescu. Aceasta indică o dezamăgire profundă față de incoerența PAS în raport cu subiecte-cheie: problema identitară și unirea cu România.

Pe acest fundal, în lipsa unui proiect electoral clar, autentic românesc și ferm pro-unionist, acest electorat riscă să devină apatic, să cadă în absenteism sau, mai grav, să alimenteze discursuri radicale. Alegerea dintre un Simion cu mesaj dur, dar clar, și un PAS cu mesaje ambigue, diluate și defensive, nu e dificilă pentru alegătorii care vor acțiune, nu retorică.

Lecția pentru Chișinău: timpul echivocului a trecut

Prezidențiala din România confirmă o realitate: românii din Republica Moldova nu mai pot fi tratați ca masă de manevră politică. Aceștia cer proiecte coerente, viziune identitară și asumare geopolitică. Scorul bun al lui Nicușor Dan – considerat un politician care nu vine din eșichierul politic tradițional – arată dorința pentru o alternativă curată, necompromisă, precum și pentru o apropiere de România fără ambiguități.

Pentru forțele pro-europene din Republica Moldova, această realitate este o alarmă. Dacă nu vor construi un pol de atracție pro-românesc credibil, asumat și activ, riscă să piardă exact acel segment de electorat care le-a adus victoria în alegerile anterioare. Parlamentarele din toamnă vor fi testul decisiv. Nu doar pentru PAS, ci pentru întreaga paradigmă de guvernare pro-europeană.

În loc de concluzie

Alegerile prezidențiale din România nu sunt doar despre cine va sta la Cotroceni. Ele reflectă o schimbare tectonică în atitudinea electoratului românesc din Republica Moldova. Acest vot este mai mult decât un exercițiu democratic: el devine o demonstrație de luciditate identitară, de nemulțumire politică și de dorință de reconfigurare a relației cu România.

Lecția e clară: suveranitatea Republicii Moldova nu se apără cu tăceri strategice și neutralitate mimată. Se apără cu curaj, cu adevăr și cu asumarea destinului său firesc – în marea familie a românilor europeni. În lipsa unui proiect electoral unionist viabil, acel spațiu va fi ocupat, inevitabil, de vectori radicali care știu să capteze frustrarea, chiar dacă nu știu să o transforme în construcție durabilă. A venit timpul ca pro-europenismul să-și regăsească coloana vertebrală, care în societatea moldovenească nu poate fi alta decât identitatea românească.

‍