Cadavrele a cinci schiori au fost găsite în apropierea unei stațiuni din Elveția


Identificarea oficială a victimelor, care se aflau pe ghețarul Adler, este încă în curs de desfășurare, a anunțat poliția, transmite AFP, citată de Agerpres.
Doi schiori care urcau pe Rimpfischhorn au dat alarma sâmbătă, în jurul orei locale 16:30 (14:30 GMT). Aceștia observaseră prezența schiurilor la poalele vârfului, dar 'fără să-i fi întâlnit pe proprietarii lor pe traseu', se arată în comunicatul de presă.
Corpurile neînsuflețite a cinci persoane au fost descoperite rapid după ce un elicopter al Air Zermatt a survolat zona, a adăugat poliția, fără a oferi detalii despre circumstanțele care au dus la moartea celor cinci schiori, nici despre sexul sau vârsta lor.
'Parchetul a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale acestui incident', a mai precizat poliția.
Purtătoarea de cuvânt a poliției, Kathleen Pralong-Cornaille, a declarat pentru AFP că datele de identificare și detaliile privind circumstanțele morții celor cinci schiori vor fi disponibile în următoarele zile.
Air Zermatt, o companie care organizează zboruri locale pentru turiști și oferă și un serviciu de intervenție în caz de urgență, a declarat că 'la aproximativ 500 de metri mai jos' de depoul de schi, echipajul elicopterului 'a descoperit trei alpiniști pe un con de avalanșă', dar medicul de urgență nu a putut decât să constate decesele.
'În timp ce echipajul a continuat să cerceteze pe fața stâncoasă de deasupra, au descoperit încă două persoane pe o mică porțiune de zăpadă la aproximativ 200 de metri mai sus', se mai arată în comunicatul Air Zermatt, adăugând că cei doi schiori erau deja morți când a sosit echipajul.
În martie 2024 șase schiori de tură (schi alpinism sau skimo n.r.) au murit într-o furtună violentă de zăpadă lângă Zermatt. Grupul, cu vârste cuprinse între 21 și 58 de ani, includea cinci membri ai aceleiași familii, mai amintește AFP.
.png)
.png)