Carolina Novac și Constantin Borosan, numiți membri ai Consiliului de Observatori Moldovagaz


Decizia a fost aprobată la Adunarea Generală a acționarilor „Moldovagaz”. La fel, în Consiliul de Observatori au fost numiți și patru reprezentanți ai Gazprom, anunță Agenția Proprietăți Publice într-un comunicat de presă, transmite IPN.
La Ministerul Energiei, Carolina Novac este responsabilă de domeniul decarbonizării, inclusiv promovarea energiei regenerabile și a eficienței energetice. La finele lunii mai 2024, Carolina Novac a fost numită vicepreședinte al Consiliului de Observatori la Moldovagaz.
Constantin Borosan este responsabil de domeniile gazelor naturale, energiei electrice, energiei termice, cogenerării și produselor petroliere. Acesta a mai fost membru în CO Moldovagaz în perioada 2023-2024.
Potrivit APP, pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat 11 subiecte spre examinare, dintre care doar trei au fost susținute de reprezentantul statului și aprobate de majoritatea participanților. Este vorba despre desemnarea noilor membri în Consiliul de Observatori al Moldovagaz, alegerea membrului Comisiei de Cenzori și selectarea unui auditor până la 1 septembrie 2025 pentru auditul obligatoriu al situațiilor financiare pe anul curent.
APP susține că pentru celelalte puncte reprezentantul statului a votat împotrivă, „în temeiul faptului că partea moldovenească, în conformitate cu angajamentele asumate, este în proces de finalizare a auditului independent al datoriilor acumulate, care constituie baza documentelor supuse votului”. În absența rezultatelor acestui audit, votarea rapoartelor cu date neactualizate ale companiei Molodovagaz, APP o consideră inadmisibilă.
Republica Moldova deține 35,33% din totalul acțiunilor cu drept de vot (capitalul social), fapt ce conferă dreptul la două locuri din cele șase în Consiliul de Observatori.
.png)
.png)