De ce demisionează procurorii? Explicațiile președintelui CSP


„Nu neapărat ține de dorința de a nu fi suspuse evaluării externe, dar în multe dintre ele a fost invocată neîncrederea și incertitudinea duratei controlului extern. Suntem îngrijorați, de fiecare dată vrem să știm care este durata de verificare a acestei perioade de verificare externă. Trebuie să avem termene limită, nu putem să începem azi și să finalizăm într-un an. Optimizarea procedurilor, dar să nu știrbim din calitate în favoarea cantității”, a menționat Dumitru Obadă.
Potrivit președintelui CSP, în prezent 147 de persoane stau în rând pentru a accede în funcția de procuror, dintre care 60 sunt cu vechime de muncă de peste 10 ani și 36 de persoane - cu vechime de muncă de 5 ani, scrie moldova1.md.
„Pentru a fi procuror într-o procuratură specializată trebuie să ai cel puțin 4 ani de activitate. Aici noi vom compensa prin instituția delegării, temporar. Dar este important să declanșăm concursuri de transfer pe orizontală, și pe verticală. acoperim procurorii șefi și pe orizontală vom putea transfera procurori cu experiență de minim 4 ani în procuratura specializată. Dar crucial este evaluarea promptă și calitativă a procurorilor”, a mai spus președintele Consiliului Superior al Procurorilor.
Precizăm că demisiile în rândul procurorilor PCCOCS au început odată cu începerea evaluării externe. Această evaluare externă a procurorilor a început pe 8 mai și vizează angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, precum și procurorii cu funcții de conducere din cadrul Procuraturii Generale.
Cererile judecătorilor privind demisia din funcție vor fi examinate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la ședința de marți, 3 iunie. Membrii consiliului urmează să examineze mai multe rapoarte de evaluare în privința a patru judecători din instanțele de apel și unul de la Curtea Supremă de Justiție.
.png)
.png)