Decesul unei femei într-un salon de frumusețe // Două persoane implicate au fost trimise în judecată


Procuratura ne anunță că pe acest caz, două femei învinuite au fost trimise în judecată.
„Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată două femei învinuite de practicarea ilegală a medicinei – faptă care în ianuarie 2025 a dus la decesul unei femei de 35 de ani, într-un salon de înfrumusețare.
În privința celor două învinuite în vârstă de 37 și 53 de ani, actualmente sunt aplicate măsuri preventive – arest la domiciliu în cazul primei femei (deși procurorii solicitaseră arest preventiv) și control judiciar pentru cea de a doua, cu aplicarea mai multor restricții (restricția de a părăsi localitatea, informarea despre schimbarea domiciliului etc.). Măsura controlului judiciar a fost stabilită de Curtea de Apel Centru”, se menționează în comunicatul acuzatorilor de stat.
Potrivit autorității, cele două femei implicate - sunt acuzate de faptul că au participat activ la efectuarea procedurilor cosmetologice și intervenției chirurgicale într-o instituție neacreditată în desfășurarea activităților cu caracter medical.
Potrivit Codului penal, pentru practicarea ilegală a medicinei sau activității farmaceutice, care a cauzat din imprudență decesul victimei, persoanele riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Urmează ca Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani să se pronunțe, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
În privința celei de a treia persoane învinuite, cauza a fost disjunsă în procedură separată acuzata fiind anunțată în căutare internațională.
Amintim, că pe 30 ianuarie 2025 o femeie a decedat în timpul unor procedure de înfrumusețare într-un salon. Cazul a stârnit multiple reacții în rândul societății, îndeosebi după ce s-a depistat că acel salon de frumusețe nu avea permisiunea de a efectua proceduri de natură medicală. Femeia decedată era o persoană de afaceri, Liubov Babuțki, supranumită „Mona Lisa” după numele boutique-ului său.
.png)
.png)