Explozie la Bălți. O femeie și o fată de 11 ani, internate cu arsuri grave


O femeie și o fată de 11 ani s-au ales cu arsuri grave, după ce o butelie de gaz a explodat într-un garaj din Bălți.
Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), cazul a fost înregistrat în seara zilei de 8 iunie 2025, într-un garaj de pe teritoriul Asociației de garaje nr. 336 din municipiul Bălți.
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:28. La fața locului a fost îndreptată o echipă de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în urma exploziei, incendiu în interiorul garajului nu s-a produs. Pompierii au depistat în apropierea garajului două persoane, o femeie în vârstă de 33 de ani și o fetiță de 11 ani, care au primit arsuri de gradul I-II în regiunea membrelor superioare și față. Ulterior, victimele au fost preluate de echipajul de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de rigoare”, ne informează reprezentanții IGSU.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii au stabilit în prealabil că incidentul s-a produs în urma deteriorării furtunului a buteliei de gaz.
Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest sens, pompierii și salvatorii îndeamnă oamenii să evite utilizarea și încărcarea buteliilor. Totodată, se interzice utilizarea buteliilor și furtunurilor defecte. „În cazul în care persoanele optează pentru folosirea acestora, este indicată poziționarea buteliilor în cutii metalice în afara încăperilor la o distanță minimă de 5 metri de la intrarea în locuință. Mai mult, în vederea evitării situațiilor de risc, buteliile de rezervă trebuie să fie păstrate doar în aer liber departe de încăperi”, ne sfătuiesc specialiștii.
În caz de situații de urgență oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
.png)
.png)