Mihai Isac // Trilaterala România-R. Moldova-Ucraina, soluție regională de securitate?

Întâlnirea a marcat o aprofundare a cooperării regionale, permițând celor trei țări să își coordoneze mai strâns eforturile în domenii critice precum securitatea, energia și economia. Președintele României, Nicușor Dan, alături de omologii săi Volodimir Zelenski și Maia Sandu, au subliniat importanța acestui format de dialog pentru stabilitatea întregii regiuni și parcursul său european.

România acționează ca un susținător ferm al Republicii Moldova și Ucrainei, atât prin relații bilaterale directe, cât și în cadrul organizațiilor internaționale (UE, NATO, ONU etc.). La nivel bilateral, Bucureștiul a oferit sprijin economic, energetic și umanitar substanțial ambelor state vecine de la debutul agresiunii ruse. De pildă, România a primit și asistat sute de mii de refugiați ucraineni, a furnizat generatoare și ajutoare umanitare și a facilitat tranzitul exporturilor ucrainene (cum ar fi cerealele) pe teritoriul său. În relația cu Chișinăul, România s-a implicat activ în asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, livrând electricitate și gaz (prin gazoductul Iași–Chișinău) atunci când sursele tradiționale au fost limitate. Totodată, România a investit în proiecte de infrastructură peste Prut și a oferit constant asistență financiară și tehnică pentru dezvoltarea R.Moldova.

Pe plan european, România se profilează drept avocatul integrării europene a Republicii Moldova. Președintele Nicușor Dan a declarat explicit că R.Moldova „poate conta pe deplin pe sprijinul nostru” în drumul spre aderarea la Uniunea Europeană. De altfel, România a susținut puternic acordarea statutului de candidat UE ambelor țări în 2022 și a pledat pentru demararea rapidă a negocierilor de aderare. Acest angajament este manifestat și în diplomația multilaterală: Bucureștiul și-a folosit influența în UE pentru a promova asistența financiară și tehnică către Chișinău și Kiev, precum și pentru a menține sancțiuni dure împotriva Rusiei.

În cadrul NATO, România militează pentru întărirea Flancului Estic și a sprijinit deciziile Alianței de a oferi Ucrainei consultanță și pachete de asistență. Poziția oficială a Bucureștiului este că viitorul Ucrainei este în NATO, România reafirmându-și angajamentul de a susține atât bilateral, cât și în cadrul UE și NATO, eforturile Ucrainei de integrare euro-atlantică. La ONU, România a co-sponsorizat rezoluțiile care condamnă invazia Rusiei și a susținut principiile integrității teritoriale a Ucrainei.

Astfel, rolul României este de pivot regional pro-occidental, care își folosește statutul de membru UE și NATO pentru a amplifica vocea Ucrainei și Moldovei pe plan internațional. Bucureștiul oferă garanții că va continua să sprijine politic, diplomatic și practic aceste țări: „România sprijină eforturile voastre atât la nivel diplomatic, în relația cu partenerii noștri, cât și concret, acolo unde expertiza noastră este necesară” a subliniat președintele României, evidențiind angajamentul pe termen lung față de vecinii estici.

În pofida criticilor acerbe din partea unor medii politice, în cadrul noului format trilateral, România, Ucraina și Republica Moldova au identificat o serie de domenii esențiale în care pot coopera strâns pentru beneficiul reciproc și al securității regionale. La reuniunea din iunie 2025, cei trei președinți au convenit să aprofundeze cooperarea în mai multe sectoare prioritare, inclusiv securitate și apărare. Toate cele trei state se confruntă cu amenințări comune generate de agresiunea rusă – de la prezența militară ostilă la granițe până la atacuri hibride și cibernetice. Cooperarea în materie de securitate include schimb de informații, coordonarea apărării frontierelor și interoperabilitate militară. În cadrul întâlnirii trilaterale, s-a pus accent pe securitatea regională, contracararea amenințărilor hibride și a atacurilor cibernetice, precum și pe cooperarea tehnico-militară.

România, ca membru NATO, poate oferi expertiză și antrenament forțelor ucrainene și moldovene, integrându-le treptat în standardele occidentale. De asemenea, țările au interesul să colaboreze la protecția frontierelor – de exemplu, gestionarea frontierei comune România–Ucraina (care devine frontieră externă a UE) prin patrule comune și schimb de date, pentru a preveni infiltrări sau traficul ilicit.

Nu în ultimul rând, contracararea dezinformării face parte din agenda de securitate: cele trei guverne au convenit să își unească eforturile împotriva propagandei și a războiului informațional rus, dat fiind că toate au fost ținta campaniilor de dezinformare. Consolidarea rezilienței mediatice și schimbul de bune practici în comunicarea strategică sunt instrumente prin care formatul trilateral poate contribui la securitatea informațională.

În contextul folosirii energiei ca armă geopolitică de către Moscova, interconectarea energetică între România, R, Moldova și Ucraina este vitală pentru independența și siguranța energetică a regiunii. Deja R. Moldova și Ucraina s-au sincronizat cu rețeaua electrică europeană prin România în 2022, reducând dependența de sistemul post-sovietic. România furnizează energie electrică Republicii Moldova în perioade critice, iar pe viitor poate deveni un hub regional pentru importul/exportul de energie (profitând și de producția proprie, inclusiv din surse nucleare la Cernavodă). La întâlnirea de la Odesa, liderii au evidențiat cooperarea în domeniul securității energetice și diversificării resurselor.

Un proiect prioritar este extinderea interconexiunilor de electricitate și gaze naturale: de exemplu, creșterea capacității gazoductului Iași–Chișinău și posibila conectare a acestuia cu rețeaua din sudul Ucrainei. Totodată, România, Ucraina și R. Moldova pot colabora la proiecte de energie regenerabilă (cum ar fi parcuri eoliene la Marea Neagră sau microhidrocentrale transfrontaliere), reducând amprenta de carbon și dependențele externe. Printr-o coordonare trilaterală, cele trei țări pot vorbi pe o singură voce în dialogul energetic regional și cu Uniunea Europeană, obținând finanțare și asistență tehnică în cadrul inițiativelor precum Comunitatea Energetică Europeană.

Pe măsură ce războiul din Ucraina se apropie de o eventuală încheiere, apare imperativul reconstrucției zonelor afectate, mai ales din sudul Ucrainei (regiunile Odesa, Nikolaev ș.a.). România și R. Moldova, fiind vecini direcți, au interesul și capacitatea de a participa activ la efortul de reconstrucție a acestor regiuni, integrându-le economic cu restul Europei. De altfel, la summitul regional, toate țările prezente s-au angajat să contribuie la refacerea Ucrainei după război. O direcție concretă este dezvoltarea infrastructurii de transport comune.

În cadrul unor contacte anterioare s-a discutat și despre construcția unei autostrăzi care să lege Ucraina, Republica Moldova și România, precum și extinderea infrastructurii de cale ferată dintre cele trei țări.

Un asemenea coridor rutier și feroviar ar facilita comerțul trilateral și ar conecta porturile ucrainene (Odesa) și moldovenești (Giurgiulești) la rețeaua europeană de transport prin România. Deja, în 2023, s-au făcut pași în acest sens prin reabilitarea unor segmente de cale ferată pe ecartament european până la granița cu Ucraina și Moldova, permițând transportul de marfă (în special cereale) ocolind rutele maritime riscante. Alte proiecte comune pot include noi puncte de trecere a frontierei (poduri peste râul Prut sau Dunăre, suplimentarea bacurilor sau chiar construirea unui pod peste Dunăre între România și regiunea Odesa) și modernizarea porturilor de la Marea Neagră și Dunăre (Constanța, Odesa, Reni-Galați) pentru a acționa în complementaritate. Prin coordonare trilaterală, aceste inițiative de infrastructură pot fi prioritizate și promovate împreună spre finanțare europeană, maximizând impactul economic în regiune.

Legăturile interumane și cooperarea în educație constituie o bază importantă pentru apropierea pe termen lung a celor trei țări. România are deja programe de bursă generoase pentru tinerii din Republica Moldova (mii de studenți și elevi din R. Moldova studiază anual în România) și a extins ofertele educaționale și pentru comunitățile românești din Ucraina. Președintele Nicușor Dan a subliniat necesitatea continuării proiectelor comune în educație și a investițiilor în acest domeniu. În format trilateral, s-ar putea institui programe de schimburi universitare și școlare trilaterale, școli de vară pentru tineret din cele trei țări și parteneriate între universități. Totodată, cooperarea culturală poate promova înțelegerea reciprocă: institute culturale, festivaluri transfrontaliere și traduceri de literatură. România, având o relație istorică cu R. Moldova și comunitățile românofone în Ucraina, poate juca rolul de liant cultural. Scopul acestor eforturi este ca noile generații din România, Ucraina și R. Moldova să crească într-un spațiu de valori comune europene, cunoscând mai bine cultura și istoria reciprocă, ca antidot împotriva naționalismelor și neînțelegerilor istorice, folosite de Rusia ca armă în războiul declanșat împotriva celor 3 state și a țărilor partenere.

Un domeniu special de cooperare este reprezentat de schimbul de expertiză în combaterea propagandei ostile și a știrilor false care vizează destabilizarea regiunii. Propaganda rusă a încercat adesea să exploateze vulnerabilități – de exemplu, să semene neîncredere între ucraineni și comunitățile românești, sau să alimenteze resentimente în opinia publică din România față de Kiev. Printr-o strategie comună de comunicare și centre trilaterale de combatere a dezinformării, cele trei state pot răspunde mai eficient acestor campanii.

Există deja exemple de bune practici în acest sens la nivel regional. Ucraina, Polonia și Lituania au publicat în 2023 un raport comun pe tema dezinformării rusești în cadrul Triunghiului de la Lublin, arătând că astfel de formate pot genera analize și reacții coordonate. România, R. Moldova și Ucraina ar putea crea un grup de lucru specializat (implicând experți guvernamentali, societatea civilă și jurnaliști) care să monitorizeze narrativelor false și să ofere contra-narațiuni bazate pe fapte.

Toate acestea demonstrează angajamentul ferm al Bucureștiului, Kievului și Chișinăului de a lucra împreună pentru stabilitatea, prosperitatea și viitorul european comun al regiunii.

Cu toată apropierea strategică actuală, relațiile dintre România și Ucraina mai au de depășit unele diferende istorice și sensibilități bilaterale. Printre problemele nerezolvate sau abia parțial rezolvate se numără desigur situația minorității românești din Ucraina. Drepturile lingvistice, educaționale și culturale ale celor ~400.000 de etnici români (incluzându-i pe cei declarați ca moldoveni) din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia au fost o sursă de tensiuni. Comunitatea românească dorește să își păstreze școlile cu predare în limba maternă și accesul la mass-media și biserică în limba română. Adoptarea de către Kiev a Legii educației din 2017, care limita folosirea limbilor minorităților în școli, a alarmat Bucureștiul. Ulterior, o Lege a minorităților promulgată în decembrie 2022 a fost criticată de guvernele României și Ungariei, care au acuzat Ucraina de restrângerea drepturilor minorităților și au solicitat intervenția Comisiei de la Veneția.

Ca parte a condițiilor pentru negocierile de aderare la UE, Ucraina a trebuit să revizuiască aceste prevederi. În decembrie 2023, Rada Supremă a adoptat amendamente legislative ce reprezintă un compromis important: s-a redus obligativitatea predării în limba ucraineană doar la câteva materii cheie (limba și literatura ucraineană, istoria Ucrainei, educația națională de apărare), permițând ca restul disciplinelor să poată fi predate în limbile minorităților. Aceasta a fost o concesie semnificativă din partea Kievului, menită să răspundă recomandărilor europene și să detensioneze relațiile cu vecinii.

Totodată, Ucraina a făcut un gest simbolic important recunoscând unitatea identitară a românilor din Ucraina. Fosta republică sovietică a eliminat sintagma artificială de „limbă moldovenească”, consfințind oficial că minoritatea din sudul Basarabiei vorbește limba română (această modificare legislativă a avut loc în aprilie 2023, salutată de București). Cu toate progresele, subiectul rămâne sensibil. Autoritățile române cer asigurări că reforma în educație va fi aplicată astfel încât cele ~50 de școli cu predare în limba română din regiunile Cernăuți și Odesa să poată continua funcționarea fără pierderea identității lingvistice. De cealaltă parte, oficialii ucraineni afirmă că încearcă să echilibreze protejarea minorităților cu necesitatea consolidării limbii ucrainene ca factor de coeziune națională, mai ales în contextul războiului și al contrapropagandei ruse. Dialogul pe acest subiect continuă, România insistând pe menținerea drepturilor existente (inclusiv dreptul la educație integrală în limba maternă în comunitățile românești compacte) și pe colaborarea pentru păstrarea patrimoniului cultural românesc din Ucraina (presa, bisericile, instituțiile culturale).

Combaterea narativelor propagandistice care pretind „oprimarea” minorităților (folosite de Rusia pentru a semăna discordie) este în interesul ambelor țări, de aceea transparența și consultarea directă pe tema drepturilor minoritare ar trebui intensificate.

Relațiile româno-ucrainene au fost marcate în trecut de disputa asupra delimitării platoului continental din Marea Neagră, în jurul strategicei Insule a Șerpilor. Acest litigiu s-a soluționat pașnic în anul 2009, când Curtea Internațională de Justiție de la Haga a trasat o linie de demarcație care a acordat României aproximativ 79% din zona maritimă disputată, incluzând majoritatea zăcămintelor de petrol și gaze din perimetru. Hotărârea CIJ a fost acceptată de ambele părți, eliminând practic acest diferend juridic.

Totuși, Insula Șerpilor (și apele adiacente) rămâne un simbol sensibil. Pe perioada ocupației ruse a insulei (în 2022), au existat îngrijorări la București privind securitatea zonei maritime și respectarea graniței stabilite. Recuperarea insulei de către Ucraina a readus statu-quo-ul, însă incidentul a reamintit importanța cooperării strânse în Marea Neagră. România și Ucraina colaborează acum la asigurarea libertății de navigație și la neutralizarea minelor marine rusești care au derivat în apele lor. De asemenea, pe agenda bilaterală de securitate figurează consultări privind eventuale proiecte de extracție a resurselor energetice offshore, astfel încât acestea să fie realizate în beneficiul ambelor țări, cu respectarea delimitării existente.

Un alt subiect legat de frontiere este situația Canalului Dunăre – Marea Neagră (Bîstroe) din Delta Dunării, care ține deopotrivă de mediu și teritoriu. Delta Dunării, patrimoniu UNESCO, a generat controverse între România și Ucraina în ultimii ani din cauza lucrărilor de adâncire a Canalului Bâstroe (brațul Chilia). Acest canal navigabil, dezvoltat de Ucraina încă din 2004 pentru a permite navelor maritime să evite Canalul Sulina (aflat în administrarea României), a stârnit opoziția Bucureștiului pe motivul posibilelor efecte ecologice dezastruoase asupra ecosistemului delicat al Deltei. Timp de aproape două decenii, disputa a trenat, Ucraina susținându-și dreptul de a-și dezvolta căile navigabile interne, iar România cerând respectarea convențiilor internaționale de mediu (Convenția de la Espoo privind impactul transfrontalier de mediu).

Tensiunile au reizbucnit în februarie 2023, când partea română a constatat lucrări unilaterale de dragare efectuate de Ucraina pentru adâncirea canalului – chipurile pentru a facilita exportul de cereale în contextul blocadei ruse din Marea Neagră. Bucureștiul a protestat diplomatic și a solicitat acces pentru măsurători de adâncime.
Comisia Europeană a intervenit ca mediator, obținând de la Kiev promisiunea de a suspenda dragajele pe Bâstroe și de a concentra traficul greu pe Canalul Sulina (administrat în comun). În paralel, experți români au fost invitați să inspecteze lucrarea. Punctul de cotitură a venit la sfârșitul lui 2023: la o reuniune a Părților Convenției Espoo, Ucraina și România au anunțat rezolvarea litigiului vechi de 20 de ani privind canalul de mare adâncime din Delta Dunării.

Conform ministrului ucrainean al mediului, Ucraina „și-a făcut temele” pentru a aduce proiectul în conformitate cu cerințele de mediu, subliniind că ține la relațiile de bună vecinătate și la respectarea dreptului internațional.

Practic, Kievul a acceptat să se conformeze recomandărilor Comisiei de la Veneția și cerințelor Comisiei Espoo, renunțând la proiectele unilaterale ce ar putea afecta mediul și convenind un cadru comun de monitorizare a impactului ecologic. Ucraina a mulțumit explicit României și inclusiv Republicii Moldova (al cărei ministru al mediului a prezidat ședința) pentru „profesionalismul și diplomația” cu care s-a gestionat acest dosar, vorbind despre o decizie istorică. Această soluționare este un exemplu de cooperare regională de succes, de care formatul trilateral s-ar putea folosi: implicarea Moldovei ca parte neutră facilitatoare și găsirea unui compromis tehnic ce reconciliază nevoile de infrastructură ale Ucrainei cu imperativul protejării Deltei Dunării.

Rămâne ca în practică părțile să urmeze planul stabilit – România va monitoriza constant adâncimile pe brațele Chilia și Bâstroe, iar Ucraina se va concentra pe exploatarea rutei Sulina pentru navele mari, cel puțin până la obținerea tuturor avizelor de mediu necesare pentru Bâstroe. În plus, cooperarea pe mediu nu se oprește la Delta Dunării: există și alte provocări comune, precum calitatea apelor râului Nistru (important pentru alimentarea cu apă a Chișinăului și sudului Ucrainei) sau riscul poluării în zona frontierei (de exemplu poluarea transfrontalieră de la fostele mine din Maramureș sau Centrala hidroelectrică de la Novodnestrovsk). Un format trilateral consolidat ar putea crea mecanisme permanente de consultare pe probleme de mediu, prevenind astfel apariția unor noi tensiuni ecologice între vecini.

Gestionarea atentă a acestor probleme nerezolvate este esențială pentru consolidarea încrederii reciproce. Bucureștiul și-a nuanțat pozițiile înțelegând contextul dificil al Ucrainei (de pildă, a renunțat temporar la presiuni excesive în problema educației în limba română, concentrându-se pe sprijinul militar și politic). Rezolvarea pe termen lung a acestor chestiuni – prin acorduri bilaterale detaliate și prin includerea lor în agenda formatului trilateral – va cimenta parteneriatul dintre cele trei țări. Un mecanism trilateral instituționalizat ar putea prevedea grupuri de lucru dedicate (ex: grup de lucru pe drepturile minorităților, grup de lucru pe probleme de mediu și infrastructură), asigurând astfel un cadru formal pentru a discuta și soluționa oriceri neînțelegeri viitoare în spirit constructiv.

Un aspect adesea trecut cu vederea, dar de o mare importanță simbolică, este contribuția minorității române din Ucraina la efortul de război împotriva invaziei ruse. Începând cu 24 februarie 2022, mii de cetățeni ucraineni de origine română din regiunile Cernăuți, Odesa și chiar din nordul Maramureșului istoric s-au înrolat fie voluntar, fie au fost mobilizați pentru a-și apăra patria, Ucraina. Acest lucru contrazice propagandele care insinuează loialități duble sau separatism în rândul minorităților – dimpotrivă, etnicii români s-au ridicat alături de ceilalți ucraineni pentru a-și apăra țara de agresiune.

Conform datelor Centrului Media BucPress din Cernăuți (o asociație a jurnaliștilor români din Ucraina), până în toamna lui 2023 cel puțin 50 de etnici români și-au pierdut viața pe frontul din Ucraina în luptele contra armatei ruse. BucPress a publicat o „listă de onoare” cu numele și fotografiile acestor eroi, sub titlul sugestiv „Românii care și-au dat viața pentru libertatea Ucrainei”. Printre ei se regăsesc tineri din satele românești ale Bucovinei (Mahala, Ropcea, Horbova etc.), din Ținutul Herța, dar și din Bugeacul (sudul Basarabiei, regiunea Odesa). Ei provin din comunități unde limba română este vorbită acasă de generații, dar care la nevoie au pus arma în mână pentru a-și apăra țara – Ucraina.

În aproape fiecare localitate cu populație românească din Cernăuți, steagul ucrainean și tricolorul românesc stau alături la mormintele soldaților căzuți, ca simbol al dublei lor identități și al sacrificiului comun. „În fiecare sat (românesc) steagurile noastre naționale pentru soldații căzuți stau în cimitire”, mărturisește Vasile Bacu (Byku), lider al Societății pentru cultură românească „Mihai Eminescu” din regiune.

Faptul că tinerii din satele românești – de la nordul Bucovinei până la Basarabia istorică – au înrolat și unii și-au dat viața pe front a generat respect atât din partea autorităților ucrainene, cât și apreciere în România. Comunitatea românească a Ucrainei nu a cerut niciun statut special, demonstrând loialitate față de statul ucrainean chiar și în condițiile în care, paradoxal, se discutau restricții asupra limbii materne în școli. Acest patriotism al minorității române merită recunoscut public și susținut. În România, societatea civilă și presa au început să îi omagieze pe acești soldați de origine română. De exemplu, la începutul anului 2023, un voluntar ucrainean de etnie română din Cernăuți (Dumitru Păduraru) a fost decorat post-mortem de autoritățile ucrainene și povestea sa a fost relatată și în media românească, stârnind emoție. Astfel de istorii scot în evidență că identitatea românească și loialitatea față de Ucraina nu se exclud, ci co-există: oamenii pot fi etnici români și totodată eroi ai Ucrainei.

Pentru România, sacrificiul etnicilor români din Ucraina constituie un motiv în plus de a sprijini și mai ferm cauza Ucrainei – într-un fel, și „fiii neamului românesc” luptă și mor în acest război, fapt care apropie și mai mult emoțional cele două țări. Bucureștiul are datoria morală de a se asigura că acești oameni (inclusiv familiile lor) primesc recunoașterea și protecția cuvenite. Posibile măsuri ar fi facilități consulare pentru rudele celor decedați, sprijin în obținerea de compensații sau decorații, precum și acordarea cetățeniei române post-mortem ca gest onorific (acolo unde nu o aveau deja).

Participarea etnicilor români la apărarea Ucrainei este un puternic argument în favoarea fraternității dintre țările noastre. Sângele vărsat împreună pe front leagă România și Ucraina la fel de mult ca istoria sau geografia. Iar acest lucru trebuie comunicat public – atât pentru a combate orice urmă de neîncredere reciprocă, cât și pentru a evidenția caracterul european al Ucrainei, unde minoritățile naționale luptă pentru valori comune: libertate, independență, democrație.

Cooperarea strânsă din ultima perioadă între România, Ucraina și Republica Moldova indică necesitatea trecerii de la întâlniri ad-hoc la un format trilateral instituționalizat și permanent. Un asemenea pas ar aduce multiple beneficii strategice, economice și simbolice pentru toate cele trei țări și pentru regiune, consolidând realizările obținute până acum. Iată principalele argumente în favoarea instituționalizării formatului trilateral:

În contextul amenințărilor persistente dinspre Rusia, un cadru trilateral formal oferă o platformă de consultare rapidă și coordonare în fața crizelor de securitate. Deja România și Ucraina au convenit prin acorduri bilaterale consultări în 24 de ore în caz de agresiune. Extinderea acestui principiu și cu Moldova, în format trilateral, ar crea un triunghi de securitate care să asigure stabilitatea la granița estică a Europei. Mai mult, printr-o voce comună, cele trei țări pot pleda mai eficient pentru interesele lor în relație cu NATO și UE – de pildă, România și R. Moldova pot susține împreună obiectivul Ucrainei de a adera la NATO, argumentând că aceasta ar fi „cea mai eficientă opțiune de securitate” pentru regiune.

Un alt avantaj strategic este că formatul oferă un spațiu de dialog direct pentru rezolvarea problemelor bilaterale delicate (precum cele menționate anterior), prevenind exploatarea lor de către terți. Instituționalizarea ar putea include întâlniri periodice la nivel înalt și grupuri de lucru care să monitorizeze implementarea deciziilor, conferind predictibilitate cooperării. De asemenea, un trio unit va avea o greutate geostrategică mai mare: România (membru UE/NATO), alături de Ucraina (țară-cheie în securitatea europeană) și Moldova (punct sensibil între UE și est), pot împreună influența politicile regionale, de exemplu în cadrul Inițiativei celor Trei Mări sau al formatelor UE privind Vecinătatea Estică.

Un format trilateral oficializat la nivel regional și internațional ar impulsiona inițiativele economice comune, generând prosperitate pe termen lung. Prin planificare integrată, cele trei țări pot identifica proiecte mari de infrastructură transfrontalieră (autostrăzi, căi ferate, poduri, rețele energetice) și pot căuta finanțare împreună, având mai multe șanse de succes. O economie regională interconectată va stimula comerțul – de exemplu, produse ucrainene ar putea ajunge mai ușor pe piața UE prin Moldova și România, și invers, investiții și firme din România ar putea pătrunde mai ușor în Ucraina și R. Moldova ș.a. De asemenea, un mediu tripartit coordonat va facilita armonizarea reglementărilor (utile în perspectiva aderării Ucrainei și Moldovei la UE).

Există un potențial enorm nevalorificat: de la turism transfrontalier (Carpații ucraineano-români-moldoveni, Delta Dunării și litoralul Mării Negre ca destinație comună) până la zone economice libere tri-partite. Instituționalizarea ar permite crearea unui Secretariat economic comun care să promoveze investițiile străine în „Euroregiunea” formată de cele trei țări. Din punct de vedere energetic și al reconstrucției, coordonarea strânsă va atrage actori internaționali – de exemplu, Banca Europeană de Investiții sau alte instituții ar privi favorabil un consorțiu România-Ucraina-Moldova care solicită fonduri pentru reconstrucția sudului Ucrainei, știind că există susținere regională și capacitate administrativă mai mare. Nu în ultimul rând, un bloc economic de ~50 de milioane de locuitori (cumulat) are o piață suficient de mare pentru a fi atractivă, iar integrarea piețelor într-un mod similar țărilor baltice (cele trei țări baltice cooperează strâns economic post-1991) va aduce bunăstare cetățenilor.

Instituționalizarea formatului trilateral ar transmite un mesaj puternic de unitate și reconciliere istorică. România și Ucraina au avut divergențe de-a lungul secolului XX, iar R. Moldova a fost adesea subiect de competiție geopolitică; faptul că în prezent cele trei state stau la aceeași masă ca partenere egale semnifică o rupere decisivă de logica imperială a „dezbinării”. Un format formalizat (similar Triunghiului de la Lublin dintre Polonia, Lituania și Ucraina) ar putea deveni un pol de stabilitate în Europa de Est. Pentru cetățenii celor trei țări, ar aduce o perspectivă clară: aceea a unui viitor comun european, unde granițele devin mai puțin relevante, iar solidaritatea prevalează. Simbolic, un Secretariat trilateral la Chișinău sau Cernăuți, de pildă, ar arăta că aceste orașe istorice devin punți între națiuni. Cooperarea instituționalizată ar oferi și continuitate indiferent de schimbările politice interne: dacă la București, Kiev sau Chișinău vin alte guverne, formatul ar continua să funcționeze (așa cum se întâmplă cu Grupul de la Vișegrad sau Consiliul Nordic, de exemplu), permițând evitarea deraiării colaborării odată cu ciclurile electorale.

O alianță trilaterală instituționalizată poate acționa ca grup de advocacy în raport cu Bruxelles-ul și Washington-ul. România deja susține individual parcursul european al Ucrainei și Moldovei, dar împreună cele trei pot iniția demersuri comune: de exemplu, documente de poziție sau vizite comune la instituțiile UE pentru a pleda cauza integrării Balcanilor de Vest și Parteneriatului Estic. Declarația adoptată la Summitul de la Odesa (iunie 2025) a consemnat sprijinul ferm pentru viitoarea aderare a Ucrainei și Moldovei la UE, considerând-o „vitală pentru stabilitatea, securitatea și prosperitatea pe termen lung a regiunii și a întregii Europe”.

Această viziune comună poate fi promovată mai eficient dacă există un mecanism prin care Bucureștiul, Chișinăul și Kievul își armonizează pozițiile diplomatice. De pildă, înaintea Consiliilor Europene decisive, miniștrii de externe din cele trei țări s-ar putea întâlni pentru a conveni strategii – România folosindu-și influența de stat membru, iar Ucraina și Moldova aducând argumente și angajamente coordonate.

Un mecanism similar poate fi format în marja în NATO. România, ca membru, ar putea iniția alături de Ucraina (aspirant) și Moldova (partener) forumuri dedicate securității Mării Negre, punând astfel presiune pe Alianță să acorde atenția cuvenită regiunii. Astfel, formatul trilateral devine și o punte de legătură între NATO/UE și vecinătatea estică, asigurând că Ucraina și Moldova nu sunt lăsate izolate, ci sunt mereu parte a conversației.

Instituționalizarea formatului România–Ucraina–Moldova ar echivala cu crearea unui pilon regional coerent la granița estică a UE. După modelul altor alianțe regionale de succes (Benelux, Grupul Vișegrad, Consiliul Nordic etc.), acest pilon ar da voce comună unor țări care, altfel, individual au greutate mai mică. Iar contextul geopolitic actual – agresiunea rusă, reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare, nevoia de solidaritate – face imperativ acest pas.

Pentru un astfel de format, minoritatea română din Ucraina trebuie să fie o prioritate. Dată fiind importanța strategică și simbolică discutată a comunității românești din Ucraina, formatul trilateral ar trebui să includă și o componentă dedicată protejării drepturilor minorităților. Se recomandă inițierea unor programe comune România–Ucraina (cu susținerea Republicii Moldova ca parte cultural vorbitoare de română) menite să susțină identitatea românească din regiunile Cernăuți și Odesa, într-un mod care să nu contravină integrării acestor comunități în spațiul cultural românesc și european. De exemplu, s-ar putea crea un Fond trilateral pentru educație multiculturală, din care să se finanțeze manuale bilingve, schimburi de profesori și elevi, renovarea școlilor cu predare în limba română din Ucraina.

Acest fond ar arăta că România nu dorește segregare, ci „unitate în diversitate” – minoritatea română fiind o punte între cele două țări. De asemenea, s-ar putea implementa un Program de media și informare: posturile publice de radio/TV din România și Moldova ar putea colabora cu cele din Ucraina pentru a produce conținut în limba română destinat românilor din Ucraina, combatând astfel dezinformarea și propaganda care încearcă să-i manipuleze.

O altă posibilă idee este ca formatul trilateral să patroneze centre culturale mixte (România-Ucraina) la Cernăuți și Odesa, unde să se organizeze cursuri de limbă, evenimente culturale și consiliere pentru minoritari, dar și pentru ucrainenii majoritari interesați de cultura română. Un astfel de cadru va reduce riscul ca subiectul minorităților să devină sursă de fricțiune sau să fie exploatat de forțe ostile: dimpotrivă, va fi un exemplu pozitiv de cum o țară (Ucraina) poate integra o minoritate, cu sprijinul țării-mamă a acesteia (România), într-o manieră europeană.

Pe linia celor discutate anterior, se impune ca România și R. Moldova să aibă un rol bine definit în reconstrucția post-conflict a Ucrainei, mai ales în regiunile din sud aproape de granițele lor. Se recomandă ca cele trei guverne să stabilească un plan comun de acțiune pentru reconstrucție, eventual sub forma unei „Inițiative trilaterale pentru reconstrucția regiunii Mării Negre”. În practică, aceasta ar putea însemna ca România și Moldova să preia responsabilitatea (patronajul) reconstrucției unor localități sau raioane din sudul Ucrainei, similar ofertei făcute de alte țări (Azerbaidjanul reconstruiește o regiune, etc.).

De exemplu, România ar putea coordona refacerea infrastructurii educaționale și medicale din regiunea Odesa (unde trăiește și o comunitate românească), iar R. Moldova ar putea contribui la reconstrucția rețelelor de apă și electricitate din raioanele de graniță. Un plan trilateral ar facilita atragerea de finanțare internațională, deoarece ar arăta unitate regională și seriozitate. În plus, proiectele mari de infrastructură discutate – precum autostrada România–R. Moldova–Ucraina – ar trebui trecute de la faza de idee la faza de studii de fezabilitate comune, cu o echipă trilaterală care să le promoveze. Dezvoltarea infrastructurii comune include și simplificarea birocratică: de pildă, implementarea controalelor vamale one-stop la frontiere, coordonarea orarelor de trenuri și autobuze transfrontaliere, armonizarea standardelor de construcție (Ucraina se va alinia la standardele UE, iar România și Moldova pot ajuta la transfer de know-how).

Un alt aspect este infrastructura de apărare și de urgență – cele trei țări pot stabili împreună centre de intervenție rapidă în caz de dezastre (inundații în zona Prutului sau cutremure în Vrancea care ar afecta regiunea, de exemplu). Prin cooperarea extinsă la reconstrucție și infrastructură, formatul trilateral va căpăta un profil tangibil pentru cetățeni, care vor resimți beneficii directe: drumuri mai bune, conexiuni de transport, locuințe reconstruite, economie revitalizată.

România, Moldova și Ucraina, acționând împreună, pot juca un rol de lider în acest efort colosal, asigurându-se totodată că reconstrucția aduce integrare regională – de exemplu, dacă se reconstruiesc căi ferate, să fie direct la standard european, conectând astfel R. Moldova și Ucraina la rețeaua UE prin România.

Contextul geopolitic – marcat de război, de oportunitatea istorică a extinderii UE și de nevoia de solidaritate – conferă și urgență, și legitimitate acestor pași. Nu este vorba de a crea o birocrație nouă inutilă, ci de a pune bazele instituționale ca relațiile strânse din ultimii ani să devină ireversibile și eficiente. Instituționalizarea formatului trilateral România–Ucraina–Republica Moldova ar fi nu doar un simbol al victoriei diplomației și solidarității asupra vechilor diviziuni, ci și un instrument practic pentru a asigura pacea, prosperitatea și parcursul european al întregii regiuni.

‍