Moscova susține că Centrul Cultural Rus nu-și va sista activitatea, chiar dacă R.Moldova va denunța acordul


„La ziua de azi, Centrul Rus de Știință și Cultură își continuă activitatea. O notificare în scris privind denunțarea acordului nu am primit din partea R.Moldova. Chiar dacă o vom primi, din punct de vedere juridic, acordul este valabil până la mijlocul anului 2026”, a declarat ea.
Responsabilii din cadrul MAE nu au comentat deocamdată această afirmație.
Amintim că, săptămâna trecută, ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov, a fost convocat la Ministerul de Externe de la Chișinău în legătură cu încălcarea spațiului aerian al statului nostru, soldat cu căderea a două drone în raioanele Taraclia și Ceadîr-Lunga.
În cadrul întrevederii cu responsabilii de la MAE, Ozerov a fost informat despre faptul că ministerul a luat decizia privind denunțarea unilaterală a Acordului interguvernamental moldo-rus privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, încheiat în anul 1998. În acest sens, după finalizarea procedurilor de denunțare, Centrul Cultural Rus urmând să-și sisteze activitatea.
Deschide și: R.Moldova închide Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău
Ulterior, prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că acest Centru Cultural Rus din Chișinău nu era o instituție dedicată promovării culturii, ci un centru cu agenți de influență.
Deschide și: Dorin Recean, despre închiderea Centrului de Cultură Rus: „Era un centru cu agenți de influență”

