NECROLOG Eugen DOGA: Astăzi, corzile inimilor noastre vibrează de durerea acestei despărțiri

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
Președintele Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au semnat un necrolog dedicat maestrului Eugen Doga, care s-a stins din viață la 88 de ani.
3.6.2025 16:01
3.6.2025 16:01
Deschide md
Social

„O Muzica urcă la cer, ducând cu sine numele de geniu al creatorului ei, Eugen Doga. Ne-a părăsit la vârsta simbolică a infinitului, a unei vieți pământești în care a încăput o eternitate de muzică și o veșnicie de sensibilitate care nu vor cunoaște uitarea. Avea 88 de ani împliniți, exact câte clape are pianul care i-a cunoscut cele mai tainice vibrații ale sufletului, i-a fost destin și blestem, instrument și confident, împlinire și dăinuire.

Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937, în satul Mocra din stânga Nistrului. A învățat la școala primară din satul natal (1943-1951), apoi la Școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1951-1955). A urmat Conservatorul de stat din Chișinău (1955-1960, clasa violoncel) și Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1960-1965, clasa compoziție).

Maestrul Doga și-a început cariera profesională în calitate de violoncelist în Orchestra Comitetului de Stat al RSSM pentru Televiziune şi Radiodifuziune (1957-1962), apoi a avut o prodigioasă activitate didactică, fiind profesor la Şcoala Medie Specială de Muzică din Chişinău (1962-1963) și la Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău (1963-1967). Din 1967 şi până în 1971, când devine liber profesionist, a fost funcționar în cadrul Ministerului Culturii. A debutat în arta componistică în anul 1963 cu un cvartet de coarde. Data de 1 ianuarie 1957, când lucrarea sa „Cântec de anul nou” a fost transmisă la postul de radio moldovenesc, marchează începutul unei prezențe constante a lucrărilor Maestrului, prin undele radio și tv, în viața culturală a țării.

Omul mileniului, Eugen Doga a scris în practic toate genurile muzicii clasice. Portofoliul de creaţie este impunător: cântece pentru copii și melodii pentru cele mai selecte voci ale estradei timpului, romanțe nostalgice și tangouri pasionale, coruri a capella  și simfonii complexe, balete elegante și valsuri nobile care i-au gravat numele în clasamentele muzicii mondiale – fiecare în parte și toate la un loc marchează epoca legendară Doga.

Muzica de film a fost una dintre marile sale iubiri. A semnat coloana sonora pentru mai mult de 200 de filme (Singur în fața dragostei, Lăutarii, Șatra, Gingașa și tandra mea fiară, Patul lui Procust, Maria Mirabela, Guguță etc.) și spectacole (Radu Ștefan, întâiul și ultimul, Pe un picior de plai, Ce frumoasă este viața, Păsările tinereții noastre, Sfânta sfintelor ș.a.). Prin creația sa, Eugen Doga a devenit o voce a lumii. A scris fiind inspirat din diverse culturi – română, rusă, latino-americană, afgană, chineză etc.– și a fost onorat pe toate continentele. La Jocurile Olimpice din 1980 (Moscova), 2014 (Soci) și 2022 (Beijing) a răsunat muzica lui Doga – o muzică pe înțelesul tuturor oamenilor. Steaua care-i poartă numele este un simbol firesc al strălucirii sale în cultura universală.

Maestru Emerit al Artei din Moldova, Artist al Poporului din RSSM (1967), Artist al Poporului din URSS (1987), laureat al Premiului „Boris Glavan”, laureat al Premiului de Stat al RSSM (1980) și al Premiului de Stat al URSS (1986); „Scoica de Argint”  pentru muzica din filmul Lăutarii și „Scoica de Aur” pentru cea din filmul Șatra la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian sunt doar unele dintre premiile și titlurile pe care le-a avut Eugen Doga. În anul 1997 a fost decorat cu Ordinul Republicii, iar în 2004 cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Deține Ordinul „Pentru merite în fața Patriei” (Federația Rusă), Ordinul „Dinamo România” în grad de Comandor, Medalia „Mihai Eminescu” și Medalia de Aur „Omul secolului XX” (SUA, 1998). Este Laureat al Premiului de Stat (2008) și deține Ordinul Național „Serviciu credincios” în grad de Mare Ofițer (România, 2014).

Membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, Membru de Onoare al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria, Doctor Honoris Causa al mai multor universități din țară și de peste hotare, Eugen Doga va rămâne emblema muzicii și a culturii noastre.

Astăzi, corzile inimilor noastre vibrează de durerea acestei despărțiri. A răsunat ultimul acord din partitura vieții a celui care a fost Omul Eugen Doga, dar rămâne pentru veșnicie gingașa și tandra lui Muzică.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în lumina și în armoniile celeste.”

Maia SANDU, Președintele Republicii Moldova

Igor GROSU, Președintele Parlamentului Republicii Moldova

Dorin RECEAN, Prim-ministru al Republicii Moldova

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md