Organizația Internațională a Muncii îndeamnă Moldova să protejeze lucrătorii casnici


Convenția recunoaște dificultățile cu care se confruntă părinții sau îngrijitorii, în special femeile, în încercarea de a împăca munca cu responsabilitățile familiale. Potrivit organizației, adoptarea acestui act ar aduce legislația națională mai aproape de realitățile sociale actuale și de standardele internaționale în domeniu.
„Nu putem vorbi despre egalitate de șanse pentru copii fără să oferim șanse reale și părinților lor. Convenția 156 este un instrument esențial pentru echilibrul între viața profesională și cea de familie”, a declarat Diana Cebotaru, coordonatoare de proiecte în cadrul Organizației Internaționale a Muncii în Moldova. Ea a subliniat că Moldova are toate premisele pentru a deveni un exemplu în regiune.
Analiza recentă a organizației arată că în Republica Moldova peste 131 de mi de femei nu sunt active economic din cauza îngrijirii membrilor familiei, comparativ cu aproximativ 6000 de bărbați. De asemenea, rata de ocupare a femeilor cu copii mici este cu aproape 30 de puncte procentuale mai mică decât a celor fără copii, iar accesul copiilor sub un an la educație timpurie este aproape inexistent.
Deși Moldova a ratificat cele zece convenții fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii, Convenția 156 lipsește din cadrul legal. Organizația recomandă nu doar ratificarea acestui document, ci și introducerea în Codul Muncii a unei definiții clare pentru lucrătorii cu responsabilități familiale, precum și extinderea serviciilor de îngrijire timpurie și susținerea îngrijitorilor informali.
OIM mai subliniază importanța implicării taților în creșterea copiilor și combaterea stereotipurilor de gen care plasează întreaga povară a îngrijirii asupra femeilor. În viziunea experților, aceste schimbări ar contribui la o societate mai echitabilă, unde și părinții, și copiii beneficiază de oportunități reale de dezvoltare. Ratificarea Convenției nr. 156 ar reprezenta, astfel, un angajament concret al Republicii Moldova pentru sprijinirea familiilor și întărirea egalității de șanse.
Convenția nr. 156 a Organizației Internaționale a Muncii, adoptată în 1981 și ratificată până în prezent de 47 de state, urmărește să elimine discriminarea împotriva lucrătorilor care au responsabilități familiale. Documentul promovează accesul egal la muncă, protecția împotriva concedierilor pe acest criteriu și măsuri precum programe flexibile și servicii de îngrijire accesibile. Potrivit Comitetului de Experți al OIM, „reconcilierea dintre viața profesională și cea de familie este esențială pentru egalitatea de gen și pentru un loc de muncă decent”. Convenția recunoaște schimbările sociale și economice din ultimele decenii, precum creșterea implicării femeilor pe piața muncii și nevoia sporită de îngrijire a membrilor familiei, susținând un mediu de muncă mai echitabil și incluziv.
.png)
.png)