Prima reacție de la Moscova după ce SUA și Ucraina au semnat acordul privind mineralele rare


„Acum vor trebui să plătească pentru livrările militare cu averea națională a unei țări în declin”, a scris Medvedev, fost președinte rus, pe Telegram
Kremlinul nu a comentat încă acordul, semnat miercuri după ce a fost intens promovat de Trump, care va oferi SUA acces preferențial la noi acorduri privind mineralele ucrainene și va finanța investiții în reconstrucția Ucrainei, scrie HotNews.ro.
Cele două țări au semnat acordul la Washington, după luni de negocieri uneori tensionate, incertitudinea persistând până în ultimul moment, când s-a aflat de un obstacol apărut în ultima clipă.
Acordul instituie un fond comun de investiții pentru reconstrucția Ucrainei, în contextul eforturilor lui Trump de a asigura un acord de pace în războiul care durează de mai bine de trei ani între Rusia și Ucraina.
Acordul este esențial pentru eforturile Kievului de a repara relațiile cu Trump și Casa Albă, care s-au deteriorat după preluarea mandatului de către republican, în luna ianuarie.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, și prim-vicepremierul ucrainean, Iulia Sviridenko, au fost fotografiați în timp ce semnau acordul, într-o imagine publicată pe rețeaua de socializare X de Trezorerie, care a precizat că acordul „semnalează în mod clar angajamentul administrației Trump față de o Ucraina liberă, suverană și prosperă”.
Sviridenko a scris, pe X, că acordul prevede contribuția Washingtonului la fondul comun de investiții.
„Pe lângă contribuțiile financiare directe, acesta poate oferi și asistență NOUĂ (sublinierea autoarei, n.r.), de exemplu sisteme de apărare antiaeriană pentru Ucraina”, a afirmat ea.

