Profitul băncilor a crescut în primul trimestru cu 28%


Veniturile totale ale băncilor s-au ridicat la aproape 3,9 miliarde de lei, dintre care peste 63% au fost generate din activitatea de creditare. Totodată, cheltuielile din sistem au crescut cu aproape 2%, până la 2,8 miliarde de lei. Rentabilitatea activelor s-a menținut la 2,3%, iar rentabilitatea capitalului a fost de 14,7%, în ușoară scădere față de finalul anului trecut.
Potrivit BNM, pe parcursul trimestrului I, valoarea totală a creditelor a depășit 87,8 miliarde de lei, în creștere cu 8,6%. Cele mai importante creșteri au fost înregistrate la creditele imobiliare, de consum și pentru comerț. În același timp, creditele acordate administrațiilor publice locale au scăzut cu aproape 7%.
La finalul lunii martie, depozitele din sistemul bancar însumau peste 130 de miliarde de lei, în creștere cu 0,8% față de sfârșitul lui 2024. Avansul a fost susținut de economiile persoanelor fizice, care s-au majorat cu 1,8%, în timp ce depozitele companiilor s-au redus cu 0,6%. Depozitele în lei au reprezentat 65% din total și au crescut cu 2,1%, în timp ce cele în valută s-au redus cu aproape 1,6%.
Activele sectorului bancar au ajuns la 172,6 miliarde de lei, fiind în creștere cu 1,3% în primul trimestru. Ponderea cea mai mare în structura activelor o au creditele și avansurile acordate clienților peste 50%, urmate de investițiile în valori mobiliare și rezervele la Banca Națională.
La data de 31 martie, în Republica Moldova activau 10 bănci licențiate. Numărul acestora a scăzut, după ce pe 13 martie, Banca Națională a retras licența BCR Chișinău. Decizia a fost luată în legătură cu reorganizarea prin fuziune a Victoriabank cu BCR Chișinău.
.png)
.png)